Jocul alternanţei şi mirajul coabitării

  • Recomandă articolul
În România, jocul alternanţei la putere, fie prezidenţială, fie guvernamentală, antrenează ţara într-o coabitare aproape continuă. Chiar şi atunci când preşedintele şi primul ministru aparţin aceleiaşi familii politice, ori chiar aceluiaşi partid, coabitarea se instalează pe neobservate. Aşa că Romania nu este precum Turcia, unde Erdogan a reuşit să fie ales preşedinte. La noi, premierii nu cîştigă alegerile prezidenţiale. În schimb, primarii devin preşedinţi. Cu o exactitate de metronom, alegerile produc în România alternanţa la guvernare. După 1992, fie prin alegerea preşedintelui, fie prin alegeri legislative, s-a realizat o formă de alternanţă şi, implicit, o coabitare.   Cel puţin din punct de vedere al culturii politice, Romania pare mai degrabă o ţară central-europeană decît una balcanică, deşi în privinţa corupţiei păstrăm încă o puternică tentă orientală. Iar criza politică latentă prin care trecem după alegerea lui Klaus Iohannis ca preşedinte este, mai degrabă, asemănătoare celei în care s-a aflat Slovacia în primăvară.   Şi atunci, ca şi acum la noi, sondajele l-au amăgit pe socialistul Robert Fico, premierul în funcţie, care, precum Victor Ponta în Romania, a fost tentat de preşedinţie, dar a pierdut alegerile prezidenţiale în turul doi de scrutin împotriva unui independent. Or, „independent“ este perceput, chiar dacă […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

  • N!ck noiembrie 26, 2014 la 1:00 am

    Ati afirmat ca \”singura solutie pentru votul din strainatate nu este votul prin corespondenta, pentru ca la turul doi nu se poate vota prin corespondenta, ci votul electronic, votul pe internet\” (in 23-11-2014 la emisiunea Foc Incrucisat pe TVR1 – http://www.tvrplus.ro//editie-foc-incrucisat-280660)

    Eu cred ca exista o solutie pentru votul prin corespondenta iar procedura pe care o propun este urmatoarea:
    – inscrierea online sau prin corespondenta in listele electorale cu 3-6 luni inainte de ziua votului;
    – primirea la adresa de corespondenta a unui formular de vot care are o sectiune in care sunt tiparite numele candidatilor si alaturat sectiunea cu casetele in care se bifeaza (marcheaza) votul; numele pe formularele de vot sunt tiparite in ordine aleatoare astfel incat dupa desprinderea sectiunii cu numele candidatilor sa ramana doar casetele cu votul marcat si un cod in care este criptata (2048 biti) ordinea candidatilor;
    – trimiterea formularului care contine doar casetele in care este bifat votul se poate face oricand in avans cu 1-2 saptamani pina in ziua votului cel tarziu;
    – formularul este scanat iar in ziua votului softul decodeaza codul si totalizeaza votul fara a afisa rezultate partiale;
    – total se afiseaza si se transmite la BES abia dupa inchiderea urnelor;
    – votantul poate verifica faptul ca a votat folosind un cod primit pe formularul de vot in sectiunea cu numele candidatilor;
    In acest fel votul prin corespondenta este secret si securizat si mai ales este facut cu costuri minime
    Ideea este a lui David Bismark https://www.youtube.com/watch?v=izddjAp_N4I

    De asemenea propun si adaugarea pe formularele de vot a patrulaterului in care sa fie scris \”NICI UNUL DIN CEI PROPUSI\”. Aceasta masura ii va determina pe cei care nu au cu cine sa voteze sa participe la vot optand pentru votul negativ, contrabalansand in acest fel introducerea inscrierii votantilor pe listele electorale.

    Pentru cei din tara propun urmatoarea procedura:
    – inscrierea online/primarie/prin corespondenta in listele electorale cu cel putin 3-6 luni inainte de ziua votului;
    – publicarea pentru ca oricine sa poate sa verifice cu o luna inainte de ziua votului a existentei sale pe lista electorale;
    – votarea clasica cu stampila in cabina de vot sau urna mobila in ziua votului;
    Nu conteaza daca votul este dat pe liste suplimentare deoarece prin trimiterea unui SMS cu CNP-ul se valideaza existenta votantului in listele electorale.
    Daca dintr-un motiv sau altul nu se poate valida CNP-ul chiar in momentul votului se da o declaratie pe proprie raspundere si aceasta validare va avea loc mai tarziu la sediul BEJ.

Comentariile sunt închise.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }