„Suita franceză“ sau unde se sfîrşeşte literatura

Saşa, îndrăgostita din Scrisorar, romanul lui Mihail Şişkin, îi spune iubitului ei Volodea, într-una dintre primele scrisori trimise, că, stînd şi cumpănind, şi-a dat seama că nici o carte mare şi nici o operă de geniu nu sînt despre iubire: „Numai lasă impresia că sînt despre iubire, pentru ca să fie interesante. Dar, de fapt, sînt despre moarte. În cărţi, iubirea e un fel de scut, mai bine zis, un fel de legătură peste ochi. Ca să nu vezi. Ca să nu fie aşa de înfricoşător“. Biografia scriitoarei Irène Némirovsky, ca şi istoria tulburătoare a supravieţuirii Suitei franceze, cartea neterminată de care i se leagă, în general, numele, nu pot fi privite astăzi, după Holocaust, în alt mod decît ca încercări de a păcăli un destin crud şi tragic, înfricoşător, pe care Irène Némirovsky a încercat săl anihileze prin recursul la „legătura peste ochi“. Numai că, în cazul ei, această strategie de avarie are de-a face cu sentimente ceva mai amestecate, asta pentru că scriitoarea a iubit, într-adevăr, lumile amăgitoare pe care scrisul le poate face posibile, dar a avut şi momente în care şi-a dispreţuit semenii. Este astăzi lucru cunoscut că Irène Némirovsky, scriitoare de limbă franceză şi origine […]