LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Ficţiunea cea de toate zilele

Doar o parte dintre minunatele – nu mă feresc s-o spun – fantasme şi vise, glose, paranteze, jucărele narative sau complexe construcţii simfonice epice ale lui Julio Cortázar au fost traduse în limba română în ultimele decenii ale secolului trecut. Începutul s-a făcut printr-un volum tradus de Mona şi Dumitru Ţepeneag (Poveşti cu cronopi şi glorii), pentru ca apoi tălmăcirile din acest autor să se înmulţească vertiginos după 1989. Cristina Hăulică a publicat pentru prima dată fragmente din fabulosul Şotron într-un bun număr din revista Secolul XX, pentru ca ulterior Tudora Şandru Mehedinţi, Luminiţa Voina-Răuţ, Mona Ţepeneag, Radu Niciporuc şi Lavinia Similaru să croiască drum cărţilor lui Cortazar la noi. Romane şi povestiri de tot felul au îmbrăcat hainele de gală ale limbii române. Fără să avem o ediţie (cît de cît) completă a operelor lui Don Julio, cum îi spuneau amicii. Şi admiratorii lui, ştiuţi sau nedeclaraţi, chiar şi din România. Două noi apariţii, într-o preconizată de ultimă oră serie de autor – oare va fi dusă pînă la capăt? – ne-au atras atenţia. Reeditarea romanului de debut,Cîştigătorii – Los Premios, 1960 (Editura Art, 2014, traducere de Coman Lupu), dar mai ales acel necunoscut în România Ocolul zilei în […]