DE-CLIC(K)/ATELIER DESCHIS. Je suis Houellebecq

Simbolic, data de 11 ianuarie 2015 (inclusiv prin paralelismul ei contrastat cu 11 septembrie 2001) va intra, a intrat deja în istorie, reuşind, în primul rînd, să acopere, să îngroape, să refuleze cealaltă dată, prima dată, cea de 7 ianuarie 2015. Pe 7 ianuarie au avut loc asasinatele politice care au fost regrupate şi „rezolvate“ sub/prin titulatura globală „Je suis Charlie“, care va rezuma întreaga serie, întregul interval terorizant, în vreme ce pe 11 ianuarie 2015 a avut loc un act (re)fondator al unui fel de naţiune globală anti-teroare, un nou „Champs-de-Mars“, o nouă „Place de la Concorde“ mondială. Fiecare naţiune are memoria ei politico-simbolică, a Franţei fiind, evident, cea naţional- revoluţionară, deja de multă vreme universalizată, devenită schemă de percepţie, interpretare, gîndire. Cu acest prilej însă, schema naţional-revoluţionară a fost reactivată, dat fiind că însăşi noţiunea de revoluţie a devenit problematică şi egal disputată, ajungînd să fie aproape neutralizată şi evacuată prin banalizare. Căci cine ar fi să fie, în cazul de faţă, revoluţionarii? Atentatorii, soldaţii lui Dumnezeu, contracruciaţii islamişti? Sau, iată, poporul, ostatic al conflictelor de putere? E clar că poporul, cel parizian re-mondializat simbolic, de vreme ce atacată mortal,executată, pe propriul teritoriu naţional (afront suprem), a fost […]