Cartea memoriei şi a descompunerii

W.G. Sebald a murit în 2001, într-un accident de maşină, lîngă Norwich. Autopsia a revelat faptul că în momentul impactului murise deja, în urma unui anevrism. Era deja, în acel an, unul dintre cei mai spectaculoşi – şi discreţi – scriitori ai lumii. Mai mult, culmea eroismului, era promotorul principal – el, un adoptat – al traducerilor, într-o ţară care nu dă doi bani pe aşa ceva. Mă refer la piaţa de carte britanică, acolo unde literatura de altă limbă decît cea engleză a fost şi esterara avis. Sînt scriitori care nu se mulţumesc cu forma tradiţională a romanului, care se sufocă în corsetul din ce în ce mai strîmt al speciei democratice şi, în acelaşi timp, totalitare care stăpîneşte literatura din ultimele două secole. Sebald a fost unul dintre aceşti scriitori, un autor care a sfidat atît legile, scrise şi nescrise, ale literaturii, cît şi teroarea impusă de gustul publicului. De altfel, cum să faci roman tradiţional (unde tradiţia, în sensul cel mai larg posibil, include toate variaţiile şi variantele posibile), cînd obsesia ta capitală este autoexaminarea în raport cu o anatomie detaliată a cadavrului lumii în care trăieşti. James Wood scria, în eseul dedicat lui Sebald din The […]