Fahrenheit 451

Cînd, în 1953, Ray Bradbury publica Fahrenheit 451, cartea sa apărea ca o distropie. Privită ca o parabolă a maccarthismului (care, astăzi, pare a fi, într-un fel mai subtil, dar nu mai puţin vătămător, recuperat), cartea lui Bradbury descrie o societate dezumanizată, traumatizată de „revoluţie“, aflată sub domnia totală (alienarea) impusă de mass-media. Astăzi, această contrautopie nu mai pare chiar atît de ştiinţifico-fantastică! Într-o lume dominată de o cultură de masă preponderent catodică şi electronică, nu mai e loc nici pentru reflecţie sistematică, nici pentru îndoială. Doar de emoţie! Precum alegoria platoniciană descrisă în cartea a VII-a din Republica, omenirea priveşte vrăjită către un  „perete“ (televizor, computer, tabletă, smartphone etc.) de unde vine întregul Adevăr. Un adevăr care are o puternică rădăcină religioasă. O demonstra deja Karl Popper cînd constata relaţia dintre determinismul religios şi cel ştiinţific. La toate acestea mă gîndeam la Paris, în zilele de după odioasa crimă de la Charlie Hebdo, observînd diferenţa dintre Parisul de la televizor şi cel real, de pe stradă, din magazine, din sălile de teatru. Am ajuns la Paris puţin după atacul terorist de la Charlie Hebdo şi am trăit alături de parizieni cele două zile de tensiune intensă care au urmat […]