Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
O nouă schimbare la faţă a României?
- 04-02-2015
- Nr. 758
-
Norman MANEA
- Focus
- 4 Comentarii
În 2014, la sfîrşit de toamnă, în apropierea celei de-a 25-a aniversări a Revoluţiei române din 1989, un fapt politic neaşteptat, şocant s-a suprapus cu acest important eveniment: rezultatele surprinzătoare ale alegerilor prezidenţiale. În ciuda tuturor previziunilor şi a pregătirilor, cîştigătorul a fost un outsider relevant, fostul primar german, luteran, al Sibiului, un frumos oraş din Transilvania – Capitală Culturală Europeană în urmă cu cîţiva ani. Cu adevărat relevant, căci este pentru prima oară în istoria României cînd un preşedinte ales aparţine unei minorităţi creştine nonortodoxe. Au mai fost în istoria României cîţiva regi germani, la începutul epocii sale moderne, dar ei nu au fost aleşi, ci invitaţi la conducere de către clasa politică. Chiar şi atunci şi mai apoi, Biserica a jucat un rol important, nu întotdeauna unul pozitiv, în viaţa sociopolitică a ţării. Noul preşedinte, Klaus Iohannis, reprezintă o minoritate germană redusă şi, de asemenea, un nou tip de politician – un administrator excelent (a fost reales de cîteva ori în funcţia de primar), şi nu politicianul de profesie tipic, compatibil cu o scenă politică burlescă şi cu manipulările adesea viclene. A fost primit cu mare entuziasm şi speranţă, un semn deja bun că s-a schimbat ceva în […]
Şi pentru că acest text este datat chiar în ziua când s-au împlinit şapte decenii de la eliberarea lagărului de la Auschwitz, şi pentru că este scris de către un autor marcat de groaznica experienţă a Shoah, şi pentru că Emil Cioran a înţeles şi a exprimat postbelic în repetate rânduri regretul pentru eroarea pătimaşă a tinereţii sale, nu a fost, nu este, nu va fi neapărat necesară ,,schimbarea la faţă a României”. Ceea ce a fost, este, va fi bine s-ar putea chema schimbarea la faţă a omului, implicit a lumii, deci şi a României. Această transfigurare se realizează individual, când smerenia zdrobeşte mândria, fie şi temporar; mândria este idolatria eu-lui propriu. Din păcate, atât istoria, cât şi existenţa cotidiană ne oferă multe argumente pentru evidenţierea slăbiciunilor omeneşti, a idolatriei polimorfe, individuale şi/sau colective. Iată de ce se cuvine să preţuim momentele şi oamenii care ne fac mai buni, tocmai pentru raritatea lor.
Sa-l ancheteze pe Coldea, sa-i faca pe plac „favoritei” dvs. — Elena Udrea, chiar nu se mai poate in tara asta de snapani.
Iohannis a fost un primar excelent, interesati-va la sibieni, iar Sibiul– Capitala Cultruala Europeana – a fost o mare si frumoasa realizare. De remarcat si excelenta prestatie, de vreo 15 ani incoace, a Teatrului Radu Stanca din Sibiu.
„un administrator excelent (a fost reales de cîteva ori în funcţia de primar)” – vanghelie-almanahe a fost reales de mai multe ori, la fel si mazare-sambaiotul.
Iohannis e doar o mediocra marioneta a mafiei interpartinice. Dovada: tace si nu face, nici usturoi n-a mancat nici anchetarea lui coldea nu stie ce-i aia.
Sa nu uitam cealalta jumatate a Schimbarii la fata…: proiectul lui Cioran era deopotriva unul al modernizarii (fortate), al sincronismului si \\\”occidentalizarii\\\” rapide, arzand etapele, a institutiilor. Daca lasam deoparte ideologia anilor \\\’30, proiectul, strict tehnic vorbind, e perfect valid. E primul scriitori care face pentru noi – cu accente lirice pe care le putem inlatura – un proiect real de tara, mai mult, un proiect de destin. Excluzand deci ideologia si militarismul imperial (specifice epocii in care domina cultul fortei), a avut perfecta dreptate sa doreasca iesirea noastra din inapoiere si inscrierea intr-un destin de tara care conteaza, iar proiectul lui, tehnic si istoric vorbind, este inca actual.