Cu gîndul la Dan Hăulică

Încet-încet, trecerea timpului estompează efectul dureros al dispariţiei lui Dan Hăulică dintre noi, spre a lăsa loc clarificării contururilor personalităţii sale în tot ce-i este mai caracteristic. O privire cît de rapidă asupra traseului urmat de el în procesul maturizării evidenţiază tenacitatea intelectualului pregătit de timpuriu pentru o confruntare cu exigenţe superioare. Cobora de la Iaşi, către mijlocul anilor ’50, să se instaleze la Bucureşti, unde aveam să-l văd prima dată în bulevardul Ana Ipătescu, la sediul revistelor Uniunii Scriitorilor. Înainte de a urca la primul etaj să lase vreun text Gazetei literare, în ale cărei pagini începuse să publice, luase decizia unei escale de curtoazie la parter, în salonul cel mare ocupat de redactorii secţiei de critică a Vieţii Româneşti. Avînd în vedere nevoia lui de adaptare la noul mediu, nimic mai firesc decît speranţa identificării de posibile afinităţi în ambianţa unei publicaţii atît de prestigioase. Şi apoi, aici îşi exercita în mod direct funcţia de factor formator – în succesiunea lui Ibrăileanu – Mihail Ralea, reprezentînd instanţa directoare prelungită pînă la noi, sub forma incitantului ferment ieşit din creuzet european.   Cum se va fi simţit, oare, tînărul cărturar descins din liniştea Copoului şi dintre volumele de studiu […]