INTERSECŢII. Limitele bunului-simţ

Cred că, în primii ani ai colaborării mele la Observator cultural, mi s-a întîm plat să explic, în unele „Intersecţii“, de ce mă încăpăţînez să le scriu săptămînă de săptămînă (acum, doar o dată la două săptămîni). Nu vreau să mă repet, de aceea voi rezuma lucrurile într-o singură propoziţie: scriu pentru a contribui la un dialog civilizat de idei. Aveam impresia că, trăind departe de dificultăţile realităţii imediate ale colegilor mei, liber de constrîngerile politice şi sociale specifice la care sînt supuşi aceştia şi neavînd nimic de cîştigat sau de pierdut dacă exprim păreri trecute adesea prin alte filtre, voi putea contribui la dezbaterile în care s-a angajat, după 1990, o societate civilă încă firavă şi o intelectualitate eliberată de constrîngerile impuse de regimul totalitarist- comunist.   Nu e nimic straniu sau de neînţeles în această dorinţă de a participa: orice om care gîndeşte, participă, într-o societate liberă, la un dialog care se stabileşte între membrii unei colectivităţi preocupate de destinele ei. Destine care se împlinesc în plan social, economic, politic, istoric; tradiţia şi cutumele – care includ religia şi normele morale –, limba şi cultura, la rîndul lor, determină discursul celor care participă la dialog. Evident, dialogul presupune […]