Regiunea şi crizele identitare contemporane

  • Recomandă articolul
Ce sens a avut şi mai are discursul regional în statele Europei Centrale? Putem vorbi de supravieţuirea unor trăsături tradiţionale ale regiunilor care pînă la Primul Război Mondial au făcut parte din structura administrativă a fostului imperiu/monarhii? Ce fel de transformări există în cei aproape o sută de ani de cînd s-au constituit statele naţionale? Dar în ultimii 25 de ani, de cînd societăţile acestora s-au eliberat de regimul comunist? Clarificarea conceptului de regiune poate contribui la depăşirea unor probleme identitare sau de criză identitară ale statelor naţionale din Europa Centrală? Sînt intelectualii, în special cei din tînăra generaţie, interesaţi să-şi dezvolte o gîndire comună, utilă formării individului şi emancipării societăţilor şi, implicit, statelor din zonă?   Statul-naţiune format în Europa Centrală şi Est-Centrală după Primul Război Mondial a negat ideea de autonomie locală sau regională, a neglijat rolul regiunii, substituind diversitatea administrativ-teritorială, culturală, religioasă, cu unitatea şi unicitatea etnonaţiunii majoritare. Regiunile au fost subordonate politicii centrului, li s-au impus ideologiile acestuia şi li s-au limitat posibilităţile de gestionare economică, socială, comunitar-religioasă în funcţie de realităţile plurilingve şi multiculturale. Oraşele modernizate în perioada Monarhiei Austro-Ungare şi care au evoluat în funcţie de realităţile multi- şi interculturale ale Europei Centrale, precum […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.