„Omul de la fereastră“

UNU (1985) 1. Ziceţi-mi Adam, ca să încep şi eu ca într-un roman faimos. Nu c-aş avea talentul să scriu un astfel de roman, nici pe departe. Am făcut unele încercări, dar n-am scris niciodată mai mult de zece pagini fără să mă trezesc pe căi bătute. Uneori îmi e destul să înşir pe hîrtie cîteva cuvinte pentru ca acestea să se golească de sens, să nu mai merite a fi scrise. Ceva din esenţa lor fuge ca apa din sită. Rămîn uscate, formale şi elementare. Să te referi la lucruri în cuvinte e ca şi cum ai pune zorzoane mobilierului din casă. După ce scriu încep aproape imediat să corectez şi asta în loc să optimizeze textul îl omoară. După o corectură serioasă nu mai rămîne nimic din el. Dar să fim înţeleşi, nu am ambiţii literare. Nu de literatură-mi arde mie! Scriu doar tot felul de foi, cărora le zic Anexe, părţi de adevăr din care lipseşte viziunea întregului. Încerc să trec lucrurile pe hîrtie tocmai pentru că nu am curajul să mă confesez cuiva. Faţă-n faţă. Şi cui? Cine merită încrederea, pe cine interesează? Iar eu ar trebui să mă mulţumesc să citesc. Doar că ziua n-am […]