BIFURCAŢII. Un moment de respiro
- 27-03-2015
- Nr. 765
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 22 Comentarii
Pe vremea cînd se ocupa de „poşta redacţiei” la Dilema, Radu Cosaşu avea obiceiul ca, de două ori pe an, să facă numere dedicate corespondenţilor, publica scrisorile care-i plăcuseră cel mai mult. Era pe vremea cînd revistele nu aveau forumuri. Cititorii nu aveau acces la toate comentariile celorlalţi, dar aveau parte de o selecţie făcută de cineva în care aveau încredere. Exista, de altfel, în fiecare număr, o pagină, a doua, în care se publicau scrisori. Acolo mi-am văzut şi eu prima oară numele tipărit într-o gazetă. N-au trecut decît cîţiva ani de-atunci şi parcă-i altă lume. Acum, articolele atrag, unele, zeci de comentarii, toate se publică după cel mult o zi de la „postare“. La Dilema veche, cel mai mult mă amuză vreo doi comentatori care, din înaltul lor, săptămînă după săptămînă, fără istov, îl fac una cu pămîntul pe Andrei Pleşu („text“ parcă semnează unul dintre ei). În schimb, la Vintilă Mihăilescu, ale cărui articole mi se par excelente şi provocatoare pentru minte (mai rar pentru inimă, uneori, însă, pentru literatură), nu comentează mai nimeni. Oare de ce? Trebuie să recunosc că sînt un cititor împătimit al comentariilor de pe forumul revistei noastre. Nu doar la articolele mele. Citesc […]
Domnule „subiect”,
Cum se face ca stiti asa de bine ce trebuia scris de catre domnul Ornea? Dansul a avut la dispozitie mai mult de un an sa ne spuna ce a vrut sa spuna. Cum nu a luat pozitie, cred ca a vrut sa spuna exact ceea ce a spus. Stie dansul mai bine decat dumneavoastra, nu? Daca cititi ce scrie LO o sa bagati de seama ca spatiile la care se refera sunt spatii topologice (sau poate exista astfel de spatii in care notiunea de limita nu are sens?). Cred ca nu v-ati atins culmea ridicolului, asa ca este bine sa dialogam in continuare.
Dar, fireste: trebuia scris cam asha: ”in spatiile in care notiunea de *limita* are sens…” Chiar cum v-am informat, dar vad ca nu cititi cu atentie…
Dar nu despre asta era chiar vorba? Ca e o vorba din batrani: fereste-ma, Doamne, de matematicieni ca de ceilalti ma ma chiar pot feri singur.
Bifurcaţiile caudine.
Mda! Văd că domnul Ornea m-a încondeiat la gazetă.
Nu a catadicsit la vreun argument concret, presupunînd doar că statura sa e mai impozantă decît a virtualilor (chiar şi în raport cu cei dezirabili, care trebuie să scrie scurt şi „la obiect”). Cum n-ar fi, o ierarhie există, carevasăzică. Recurge, în faţa criticii, la clasicele categorisiri ce fac imaginea contraopinentului mică şi întoarsă (metodologie à la Pleşu). Ba chiar, discret, îşi dă drumul umorilor.
Are poporul român o teribilă atitudine în faţa disconfortului critic: trimiterea la origini, semn al lipsei de apetenţă pentru disputa fair-play şi indiciu al golului de argument. Ţi-ai fi dorit ca adversarul să nu existe, întorcîndu-l la un t mai mic decit 0. În varianta “intelectuală”, există trimiterea autoritară la psihanalist. Tot o desfiinţare in integrum.
Nu ştiu dacă buna sa mamă sau ilustrul său tată l-au privat de nişte lecţii anume în educaţia elementară sau l-a stricat anturajul postacilor cu care rezonează, de găseşte de cuviinţă să recurgă în modul “scripta manent” la varianta grosier sublimată a înjurăturii.
Este important de observat că domnul Ornea îl girează, printre primii pe listă, pe abuziv numitul “profesor”, o arătare virtuală care, cel puţin în ultimul an (şi ceva), s-a evidenţiat prin violenţă crasă înpotriva multora de pe agora revistei, ba chiar intrînd în conflict şi cu unii autori. Asta, asortat cu o monotonie ideatică şi lipsă de substanţă ce îl plasează în zona postacilor de 30 de bani. E relevant cu cine se conjugă domnul Ornea in spatiul forumiştilor.
Domnul Ornea presupune că îi văd în roşu operele. Există o probabilitate că ipoteza asupra stărilor mele de spirit e o proiecţie a propriului sine. Există articole ale domnului Ornea care se termină cu declaraţii în culorile urii şi îmi pare că îşi acordă cam multă atenţie sensibilităţii proprii. În urmă cu vreo cîteva săptămîni simţea un rasism difuz. Acum vreo doi-trei ani, în primul număr din ianuarie, cînd îndeobşte lumea caută repere pozitive, era în dispoziţie de catran, tot din cauza unor forumişti. Altă dată, calchiind grotesc din Eminescu, cerea patriei să îl redea sieşi.
Domnul Ornea mă trimite, fără reper, la psihiatru. Pînă una alta, se văd cîteva chestii analizînd scrisele sale. Domnul Ornea se vădeşte acum un declarat “wannabe” Pleşu-type, prin nostalgia debutului său dilematic şi calchierea metodologică a discursului către cei din umbră.
Paranteză: Prin 2003-2004 vedeam la rubrica dedicata cititorilor un răspuns condescendent al lui Pleşu către un matematician care pleda pentru virtutile ştiinţelor exacte, îndeobşte neglijate. Nu am luat seamă dacă era domnul Ornea, dar reţinînd atitudinea relativ indiferentă a Dilemei către această categorie de probleme, cred că domnul Ornea nu apreciază suficient şi corect şansa de a scrie la Observator. Iată, mi-am lungit intervenţia cu o divagaţie care mă costă în lungimea textului. Mă trimite oare acest fapt direct pe canapeaua pshihanalistului?
Să mai analizăm un lucru: mai există vreun autor al revistei care se plînge la anume intervale de forumişti, în texte tipărite în revistă? Nu prea am văzut. Îşi mai exhibă vreunul dintre autorii acestei reviste sensibilităţile private, în articole, pînă la nivelul de umoare, în modul cum o face domnul Ornea? Parcă nu!. Al cui imaginar trebuie cătat atunci, psihi mu?
În timp ce restul autorilor depun efortul unor analize specializate, ce presupun nişte nişte rigori în reguli şi efort documentare (mai ales cei ce nu intră în domeniul politic), domnul Ornea ne oferă fragmentarii de idei mărunţele, senzaţii, dispoziţii şi indispoziţii (i-a mai căşunat vreunui intelectual pe vitrinele Cărtureştiului?), colaje uşor de încropit. Iar eu critic asta. Probleme?
Domnul Ornea este băsistul revistei, vreme de ani ignorînd obsevabile foarte flagrante ale scenei politice, atingîndu-le doar cu condescendenţe rozalii, în condiţiile în care multe din articolele sale sînt politice, dar făcute pe principiul compotului, aşa încît mai nici o direcţie nu întruneşte virtuţile unei analize. Nu este vorba de nepotrivire de caracter politic ci de caracterul domnului Ornea, omul însuşi, vădit prin această strategie de stil. S-a văzut şi atunci, se văd şi acum că au fost şi încă sînt mizerii enorme, iar a ignora cu sistemă datele, aproape ca un politruc apartenent taberei, e urît. S-a analizat domnul Ornea din această perspectivă?
Nu este nepotrivirea mea cu domnul Ornea, că nu avem de ce să ne. Este desconsiderarea sa faţă de opţiunile şi metodele (decente) ale cvasitotalităţii celorlalţi autori de la Observator Cultural (nefiind nimic rău ca o revistă să aibă o orientare definită). Jocul neglijent de-a scrisul al domnului Ornea nu se încadrează în forma diversităţii de opinie. Şi-o fi pus vreodată domnul Ornea întrebarea esenţială: de ce scriu? Titlurile articolelor sale, e.g. “un moment de respiro”, în general neadecvate conţinutului (şi acela eclectic de cele mai multe ori), arată că nu prea are chemare şi dispoziţie, căutînd o manoperă uşoară şi multe pauze de efort. A căpatat şi el o rubrică şi scrie. Care e problema, nu-i aşa? Destul de onorabil: în ultimă instanţă, înseamnă că se află în treabă. De ce nu şi-o fi respectînd domnul Ornea în mod corect şansa de a scrie la Obervator şi se lamentează ca nimeni altul de pe aici, ci ca voluminoşii goi de conţinut şi osîrdie de la Dilema?
Domnului Ornea îi lipseşte rectitudinea de a se muta la o revistă culturală adecvată ideologiei sale. Cărtărescu s-a mutat de la Jurnalul Naţional cînd s-a emoţionat că Băsescu citeşte Levantul. Domnul Ornea e rîzgîiatul revistei. Şi nu prea îi arată loialitate: admiră postacii mitocani cu ceilalţi autori. Cu puţină vreme în urmă, domnul Şimonca a fost atacat cu umorile explicite ale scuipatului, în blogurile lui Liiceanu, de însuşi marele autor. Domnul Ornea nu a mişcat vreun deget al mîinii sale scriitoare să îşi apere colegul (în condiţiile în care domnul Şimonca l-a sprijinit de cîteva ori pe forum ), dar are nostalgii cu Dilema şi îi imprumută formatele.
Îi sugerez domnului Ornea o poziţie mai corectă faţă de critică. Poate dacă nu ar fi fost unele intrări pe forum, ajungea, cu sensibilitatea de care dă dovadă, să scrie şi cum se dă cu alifie pe organism, spre a livra numărul de semne cerute, în scrierile cu care e dator săptămînal.
Mda! Văd că domnul Ornea m-a încondeiat la gazetă.
Nu a catadicsit la vreun argument concret, presupunînd doar că statura sa e mai impozantă decît a virtualilor (chiar şi în raport cu cei dezirabili, care trebuie să scrie scurt şi „la obiect”). Cum n-ar fi, o ierarhie există, carevasăzică. Recurge, în faţa criticii, la clasicele categorisiri ce fac imaginea contraopinentului mică şi întoarsă (metodologie à la Pleşu). Ba chiar, discret, îşi dă drumul umorilor.
Are poporul român o teribilă atitudine în faţa disconfortului critic: trimiterea la origini, semn al lipsei de apetenţă pentru disputa fair-play şi indiciu al golului de argument. Ţi-ai fi dorit ca adversarul să nu existe, întorcîndu-l la un t
Domnului N. Manolache:
Aveti perfecta dreptate, asa cum indicam si eu in primul comentariu intitulat „Imposibilul dialog (despre multimile desarte)”. Atunci putem defini spatiile LO ca fiind spatiile in care notiunea de sir nu are sens.
Domnului „subiect”:
Daca stiti atat de bine ce voia sa spuna autorul, cum se face ca dansul a incercat sa ne convinga initial ca exista spatii in care notiunea de sir nu are sens, insa suntem noi cam slabi de minte si nu pricepem asa minunatie (vedeti va rog comentariile de la articolul „Exista vecinatati mici?”). Fraza domnului Ornea este urmatoarea:”Ea ne asigură, de pildă, că, în spaţiile în care noţiunea de şir are sens, limita unui şir infinit, dacă există, e unică. „. Deci dansul si-a luat masuri de siguranta ca limita sa existe, nu asta este problema. Dansul are insa impresia ca exista spatii in care notiunea de sir nu are sens. Iuteala de mana nu se justifica. Este vorba de un articol la OC, nu este ceva scris in graba in gara la Lehliu. Concluzia din PS are la baza si alte lucruri. Spre exemplu, puteti sa cititi comentariile la articolul intitulat „Gheorghe Titeica” unde domnul Ornea admite ca are o scapare si chiar ii multumeste celui care i-a atras atentia. Prin urmare, in momentul in care constientizeaza greseala, este in stare sa admita acest lucru.
Predicatul domnului Paul Dumitrescu il putem citi in P.S. ul dumnealui din primul mesaj de-al subteranilor de aici.
Mie mi se pare putin exagerat, pentru ca nu este decat o scapare de mana: autorul voia , desigur, sa scrie ”notiunea de limita” si i-a iesit , e drept, cam aiurea.
Astfel de intamplari… se-ntampla. S-au vazut chiar la case mai mari. Nu vad de ce ne-am inflama pentru o greseala de iuteala de mana cata vreme nu avem de gand de-al injosi pe autor, oricine-ar fi.
A te ”lega” de o mica scapare, ignorand sensul articolului, mie mi se pare deplasat.
Ca acesta este predicatul, domnule Paul Dumitrescu: aveti, tehnic, perfecta dreptate. Ati vadit, insa, o ”rautate” chiar iesita din comun. Totusi, nu putem citi cu
minima ingaduinta, fara de a trage concluzii precum cele din P.S. -ul Dvs.?
Stimate Domnule Dumitrescu,
Iau in serios intrebarea Dumneavostra, fara sa stiu contextul in care o puneti (poate ca socotiti contextul important, dar nu e tema mea). Cu definitiile uzuale in invatamantul romanesc, un sir inseamna o functie de la multimea numerelor naturale intr-o multime NEVIDA.
Deci raspunsul la intrebare este „in spatiul ….VID nu are sens notiunea de sir”.
Comentarii: 1. Mai general: nu se defineste notiunea de functie de la o multime nevida la MULTIMEA VIDA, dar se defineste notiunea de functie de la multimea vida la orice multime, chiar si la ea insasi.
2. In lumea anglo-saxona se defineste sirul ca o functie de la multimea numerelor naturale, sau de la o submultime finita a acesteia, intr-o multime, in general nevida. Codomeniul poate fi vid numai daca si domeniul este vid. In acest context se poate vorbi despre „sirul vid”, anume cand domeniul este vid.
PS Ca sa nu primesc observatii de ortografie: intentionat am scris, contra prescriptiilor Academiei,
„Domnule” si „Dumneavoastra” si nu „domnule” si „dumneavoastra”.
Hai sa o luam usurel, cu cateva exemple: In spatiul numerelor reale are sens notiunea de sir? Dar in spatiul functiilor din R in R? Dar in spatiul numerelor complexe?
Acum incercati dumneavoastra: in spatiul …. nu are sens notiunea de sir. Va revine nobila misiune sa completati (corect) spatiul indicat cu ….. Multa bafta!
Mi se pare mie sau discutia a luat-o razna, fiecare monologand de fapt, intr-un limbaj propriu.? Si tocmai cand autorul a dedicat un articol comentatorilor!
Eu as dori sa fac o completare la comentariile articolului de acum 2 saptamani, acela buclucas despre „orgasmul intelectual” translatat de pe malul Senei in Transilvania. Lista de comentarii la acel articol se incheie apoteotic cu cel al lui @sorin marescu ( admiratorul secret al lui L. Ornea amintit si in acest articol). Acesta face o paralela intre publicatiile lui Nicolescu si cele ale lui L.Ornea intr-o maniera atat de superficiala incat trebuie facute cateva precizari (am vrut sa le fac acolo, dar nu se poate). In primul rand datele sunt incomplete: pentru matematicieni site-ul cel mai bine pus la punct este Mathscinet, lucru cunoscut de toti din domeniu( deci dnul @sm nu este matematician). Pentru fizica, nu stiu, dar sigur si acolo i-au scapat multe publicatii si citari.
Dar nu asta e important (nu numarul de articole defineste un cercetator ci calitatea lor) ci comparatia facuta intre doua persoane care lucreaza in domenii diferite si au si varste diferite! Ce are una cu alta? In fizica se publica mai mult decat in matematica ( se citeaza mai mult, revistele au un IF mai mare) iar in matematica se publica diferit in functie de subdomeniu! De exemplu in statistica si probabilitati se publica mai mult decat in algebra, geometrie etc. E un fapt si aceste diferente au existat mereu, deci comparatia nu ar avea rost nici intre doi matematicieni care lucreaza in domenii diferite.
Fac aceste precizari pentru ca este trist sa vezi comentarii la acest nivel de superficialitate ( imi aduce aminte de articolele A Gorga de pe contributors, exemple de aiureli cu mofturi intelectuale). Ce sa mai spunem de faptul ca 15- 20 de ani de diferenta intre doua cariere universitare inseamna enorm in materie de publicatii si vizibilitate( cum e cazul intre cele doua persoane comparate)! Cum spuneam, nu am facut aceasta precizare pentru ca L. Ornea ar avea nevoie sa se stie ca are 70 de articole in loc de 40, ci pentru ca asemenea comparatii aiurea, facute din ignoranta, nu-si au rostul intr-o discutie despre mediul academic: ori stii despre ce discuti, ori nu te bagi in discutie.
Sper ca nu am bruiat discutia deja inceputa la acest articol!
Text, „surprinzător” scos din Context, ancorat strigînd din Cortex
Dar nu ar trebui să ne mai mirăm, se-ntîmplă aidoma de-un sfert de veac cu intelectualii noştri de pomină. Cînd nu le cînţi în strună plîng, cînd le aduci aminte contextul, faptele, mentalitatea şi atitudinea uită repede făcînd tot felul de piruete feline furişîndu-se indiferent de subţire tocmai în umbrele negre ale trecutului născînd monştri şi urîţeniile hulpav-devoratoare ale prezentului.
Există şi Merită a spune ALT Adevărul chiar mai apăsat decît Sistemul dă voie interzicînd deformînd prin ei, cu ei, cu ştaif, cu farmec, cu amăgirea vorbelor goale, viaţa, aerul, lumina şi sensul esenţial Coloanei infinite şi Verticale.
Există Vremuri îngrozitoare în care „non assistance à un pays en danger” nu poate fi limitată la „text” şi nici la vocabule strigate pe şleau, pe româneşte, în gura cea mare, în catedralele acestea toxic prăfuite intelectuale care autodistrugîndu-se nimicesc orice posibilitate şi Stare de a ieşi la Suprafaţă înspre Renaşterea întru Eliberare.
Armatelor acestea auto-etichetate cu medalii, diplome-patalama şi soclu, elite ale unei societăţi bolnav-muribunde, urît mirositoare, rău molipsitoare, amestecînd, trunchiind, deformînd, ascuzînd, amăgind, fatal atrăgînd, nimicind lent, subtil, fermecător, inteligent, cultivat cultivînd întreţinînd haosul harababurii absurde „text”-ul va oferi alternativa comentariului Liber şi Viu, ALTUL, direct, ne mai fiind timp, drept la obiect, subiect, predicat, adjectiv, verb, în punctul nevralgic al plexului Sistemului Devorator şi Demonic.
Nu, nu-i nicio glumă, oricît ar părea de aiurea o nebunie !
mai sunt sirurile astea! Si nu o spun eu , ci o spun cei in materie. Nu prea le poti disciplina , ca ele tot isi fac de cap.
Daca ne gandim la multimea numerelor naturale -N si o descriem prin „sirul numerelor naturale” atunci indiferent ce axiomatizare folosim (a lui G.Peano fiind destul de cunoscuta) rezultatul este (si trebuie) sa fie acelasi , pentru ca daca fundamentarea aritmeticii ar avea fisuri , atunci intregul edificiu al matematicii s-ar prabusi.
Despre axiomatizarile altor ramuri ale matematicii , de ex. geometria , H.Poincare , caruia A.Einstein ii cam ramane dator , pune degetul pe rana , afirmand raspicat ca axiomele sunt niste conventii facute de autorul respectivei axiomatizari si care doar trebuie sa satisfaca cerintele :necontradictorii , complete si independente. Revenind la N , ea este infinita si ordonata.
Ca sa va fie mai clar: domnul Ornea foloseste sintagma ” spaţiile în care noţiunea de şir are sens”. NE PUTETI DA EXEMPLU DE UN SPATIU IN CARE NOTIUNEA DE SIR NU ARE SENS? Lasati de o parte chestiunea infinitului (ca sa nu va sfarsiti cariera ca si Cantor) si concentrati-va la intrebarea de mai sus.
1. Incercarea de a eluda problema nu are sanse de succes. Intrebarea este simpla: Aratati un spatiu in care notiunea de sir nu are sens. Filozofia privind sirurile finite/infinite nu are nici o legatura cu intrebarea de mai sus. Invocarea diverselor pagini web nu va poate acoperi lipsa unui raspuns la intrebare.
2. Pentru a va da ocazia sa va „etalati” va intreb, in contextul afirmatiei domnului Ornea („Ea ne asigură, de pildă, că, în spaţiile în care noţiunea de şir are sens, limita unui şir infinit, dacă există, e unică.”): Ce inseamna limita unui sir finit?
3. Domnul Ornea, care a incercat si dansul un raspuns la intrebare, spunea ca articolul „Exista vecinatati mici?” este unul de popularizare. Dumneavoastra ne explicati acum ca cititorii OC ar trebui sa cunoasca operele lui Robinson, Buss, Nelson si Sazanov? Chiar si in cadrul acestor teorii, aratati-ne un spatiu in care notiunea de sir nu are sens.
4. Diversiunea privind amatorii versus profesionistii matematicii este jalnica. Nu va invata nimeni nimic, ci va intreaba: Ne puteti arata un exemplu de spatiu in care notiunea de sir nu are sens. Multa bafta in munca de cercetare!
Amuzamente-n hău de vid-gol sinistru lugubru unde lucrurile nici haz n-au
Uitasem să vă mulţumesc pentru aprecierile sincere şi cu mult „inexacte” [„săptămînă de săptămînă” !!!!]
Bucuros că vă amuzaţi, e gratuit şi pe gratis !
Dar cu mult mai puţin vesel este peisajul culturii-educaţiei şi învăţămîntului românesc după un sfert de veac de „libertate” şi originală democraţie în care intelectualii şi-au adus un aport fulminant notoriu COMPLICE mai mult decît lamentabil la starea sub orice limită şi comentariu a României şi Naţiei.
Nu-i aşa că nu realizaţi ?!? Priviţi în jurul dumneavoastră, vă rog ! Sau poate de-acolo, de dinăutru, totul a devenit „firesc”, obisnuiţi, obişnuit, normal, „natural”, banal, „ce mai contează ? ”, „ce-am mai putea face ?”
Sau aţi uitat deja, dle. Ornea, cu cine s-a pupat în Piaţa Dependenţelor imediat din decembrie’89 intelectualul atît de admirat, iubit şi celebru, şi de-atunci ba cu unii, ba cu alţii, şi 98,52% din intelectualitatea get-beget autohtonă trup şi suflet, fără deosebire de la stînga la dreapta, de jos pînă sus, cauţionînd astfel conducerile succesive şi Puterea Unică multilateral-dezvoltată mai mult decît a tot Puternică ???
Chiar vi se pare „amuzant” ?
Sau doar vă deranjează pur şi simplu un alt adevăr ?
Stimate domnule Liviu Ornea,
Din capul locului trebuie spus direct şi pe româneşte, aproape că nu pricepeţi mare lucru din ceea ce scriu „alţii”, „marţafoii” şi „postacii” !
În plus, deşi vă daţi un acerb cititor de comenatarii, este totuşi halucinant cum de nu reuşiţi să realizaţi care şi cum este jocul acesta pe ici şi pe colo în halucinantul peisaj culturalo-intelectualicist autohtona neaoş.
La „Dilema Veche” senzaţia este că de subsolul comentarii nu se ocupă aproape nimeni, rămînînd vid cu zilele, blocat, „nevizitat”, cenzurat, moderat, neprimitor, mort.
La cele mai multe astfel de foruri elitiste, CENZURA ideologic-doctrinară, aţi remarcat cumva dle. O.L., O.C. nu duce mai deloc lipsă, acceptîndu-se, în general, doar micul grup „empatic”, care de cele mai multe ori DOAR mîngîie sau în cel mai simpatic caz, muştruluieşte cît mai amical amoros „morose” cu putinţă ?
Cît despre ostracizarea pe viaţă a unora din comentatori care cu curaj ar semna cu prenume şi nume întreg pur şi simplu, ce să vă mai spun stimate domn O.L.-L.O.
Dar tare aş mai sublinia cu vehemenţă cum pe-aici, şi nu numai, aţi alungat direct-indirect printr-o atmosferă de tîrg provincial neaoş şi o atitudine neacceptînd „vitrioale”, chiar foarte buni prieteni.
Iar despre „făcutul una cu pămîntul fără de istov” nu pot decît să vă „felicit” de „incomprehesiunile” notorii pe care reuşiţi să le treceţi în domeniul cel mult al amuzamentului lasciv tocmai într-un peisaj mai mult decît toxic al unei intelectualităţi aflată într-un declin degringoladiu metastazic pe care se pare, blocat şi-n proiect şi-n Sistem, nu mai ajungeţi să-l discerneţi cu siguranţă ne mai avînd nici cum, nici cu ce, nici de ce, confundînd tot mai jalnic semnele prieteneşti alarmante cu nişte luări în tărbacă interpretate rău voitor şi cu o rea credinţă fuduloasă.
L.(a) O. aşijderea obiectivitate trunchiată, nu se mai poate opune, niciO. L.ămurire oricît de mică.
Astfel, domnule Liviu Ornea, dovediţi cu superioritate mioritică, cum pe-aici, nu va putea fi, cît de curînd, ALTFEL .
P.S. Dacă aş semna-scrie-„posta” acest comentariu cu Prenume & Nume el nu ar trece, executat fiind din oficiul înaltelor instanţe decizional-intelectuale, automat cît ai clipi, CENZURAT-INTERZIS fără milă!
Domnule Ornea, chiar sa ma puneti la egalitate cu @lucid! L-ati omorat! Nu va iarta nici pana la viitoare eclipsa de soare: el mare fizicician (parca asa ziceati), plimbat prin toata lumea si cunoscator pana peste poate, eu cultivatoare de salate (bio)! O sa se supere foarte tare si iar o sa scrie aiurea de-o sa-mi petrec timpul corectandu-l. Si iar o sa fiti nemultumit!
Oricum, e frumos ca v-ati gandit la noi – de bine sau de mai putin bine- si ne-ati dedicat un articol. Mai ales ca a trecut si Craciunul si Anul nou, si Dragobetele, si 1 martie, si 8 martie, pana si eclipsa de soare!A ramas Pastele, o fi cu ocazia asta!
As mai sta la palavre dar am vazut ca discutia inceputa e foarte savanta si nu inteleg nimic, asa ca imi vad de salatele mele.
N-aveţi nicio şansă domnule Ornea!
Şirul celor care vă dau şi vă vor da replică este ca şirul infinit, iar dumneavoastră sunteţi singur, doar un element din el…hahahaha
„Linkurile […] nu au nicio legatura cu intrebarea”
Poate pentru cineva care intelege matematica la nivelul unui elev de liceu.
„un sir de elemente dintr-o multime M este o functie definita pe N cu valori in M”
Despre care multime N vorbim ? Axiomatica Peano de ordinul intai nu o determina in mod univoc: exista modele nonstandard ; pe care din ele il alegem ?
Sau vorbim cumva de aritmetica Q a lui Robinson ? Aritmetica marginita a lui Buss ? Aritmetica predicativa ultrafinitista a lui Nelson, in care nu putem demonstra nici macar faptul ca functia exponentiala este totala ? Sistemul lui Sazonov al numerelor naturale „efective”, care are un „cel mai mare numar” $\square$ ?
Legaturile pe care le-am trimis ar fi trebuit sa va arate,
daca ati fi citit ce am scris, ca exista sisteme axiomatice perfect coerente din punct de vedere matematic pentru N (si teoria multimilor) in care existenta unei infinitati de numere naturale NU este garantata. Prin urmare in astfel de sisteme NU exista „sir infinit”.
Ati cerut o demonstratie de existenta, in raspunsul meu anterior v-am oferit una: da, exista contexte matematice in care nu putem vorbi de siruri infinite.
Asa ca pretentia dvs de a cauta nod in papura cu orice
pret nu se sustine, matematic vorbind.
Faptul ca nu aveti rabdare sa cititi/intelegeti lucrurile pe care vi le-am trimis nu e vina mea.
Oricum, mi se pare interesant faptul ca amatorii ii invata pe matematicienii profesionisti (oricare ar fi ei – n-am nicio treaba cu L.O., problema e de principiu) cum sa-si faca meseria.
Ca si la fotbal la matematica se pricepe toata lumea: faptul ca (crezi ca) ai inteles manualul de liceu de clasa a 11-a te face, pe semne, egalul lui Terry Tao.
Ce urmeaza ? Ne veti invata teorie Hodge, teoria univalenta a tipurilor sau coomologie motivica ?
Daca raspundeti in numele domnului Ornea, va asigur ca incercarea de a juca „la cacalma” este penibila. Definitia sirului este limpede si ar trebui sa o cunoasca si un elev de clasa a IX-a. Anume, un sir de elemente dintr-o multime M este o functie definita pe N cu valori in M. Prin urmare, intreb din nou: ne puteti arata un spatiu in care notiunea de sir nu are sens? Linkurile la care faceti trimitere nu au nici o legatura cu intrebarea. De ce, in urma consultarii acestor linkuri, nu ne aratati un spatiu in care notiunea de sir nu are sens? Daca ati putea face acest lucru v-ar trece plictisul! Speranta ca acest caz este asemanator celui lui Suslin este in van.
Pentru ca m-am plictisit sa tot aud reprosul asta:
http://dx.doi.org/10.1007/BF01089734
http://www.amazon.com/Understanding-Infinite-Shaughan-Lavine/dp/0674921178/
http://www.csc.liv.ac.uk/~sazonov/papers/lcc.ps
http://www.math.rutgers.edu/~zeilberg/Opinion108.html
Mai general: „ultrafinitism”
Acum ceva vreme domnul Ornea ii califica (la gramada) pe cei care-i comentau scrierile drept martafoii din josul paginii. Acum nuanteaza notiunea si aflam ca exista categoria martafoilor buni (care-l aproba si-l lauda) si cea a martafoilor rai (care nu-l aproba si care-l combat).
Aceasta atitudine aminteste de faptele de arme ale lui Dodel (capitan la echipa lui Gigi) la adresa fanilor. E greu sa „joci” la lumina reflectoarelor!
Domnul Ornea zice asa: „Nu răspund tuturor din lipsă de timp sau pentru că, uneori, nu mi se pare că e ceva de răspuns, nu cred că se caută, cu adevărat, dialogul.” Eu sunt pentru dialog. Vreau sa stiu cand ne va dezvalui domnul Ornea un spatiu in care notiune de sir nu are sens. Ridic aceasta intrebare in urma articolului „Exista vecinatati mici?”, al carui autor este chiar domnul Ornea, in care domnia sa afirma cu subiect si predicat ca: „Ea ne asigură, de pildă, că, în spaţiile în care noţiunea de şir are sens, limita unui şir infinit, dacă există, e unică.”
P.S. Sper ca acest comentariu, care este neplacut pentru domnul Ornea, dar care vrea sa arate de ce nu raspunde dansul unor comentarii (care indraznesc sa cred ca dezvaluie anvergura matematica a domnului profesor universitar Liviu Ornea) nu va fi cenzurat.