Cum te pomeneşti cu o vrabie în casă

Cuvînt de mulţumire, după primirea Premiului „Gheorghe Crăciun“ pentru Opera Omnia, rostit pe scena Teatrului Odeon în cadrul Galei Premiilor „Observator cultural“ 2015.    Cel mai greu e să te adresezi unui public în care vezi prieteni apropiaţi şi feţe necunoscute. Cînd eşti acaparat de o stare intensă, starea îţi mănîncă ideile. Unora, îţi vine să le spui dragi prieteni sau chiar dragii mei, altora, stimaţi auditori, ascultători, spectatori din toate ţările, uniţi-vă! Chiar, cum să încep a vă vorbi? Cum să vă numesc? Înainte era simplu, cei vechi aveau formulele lor de adresabilitate: Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, onorată asistenţă… Cînd nu eşti printre cei răsfăţaţi peste măsură, un triumf te găseşte nepregătit. Nu eşti prea dedat nici cu mulţumirile în ţinută de gală… de protocoluri, ce să mai vorbim! De aceea, actor fiind din naştere şi poet din deprindere, nu pot decît să mă destăinuiesc Vouă cu trupul şi gîndul meu, după pofta inimii lor. Vorbesc tot mai mult limba bunicilor, ce vreţi, am trecut de 80. De pe la 70, iată, mi-am tot zis: „Poate, de data asta, în România literară, nu ştii niciodată de unde sare iepurele, sau poate, cine ştie, înDilema, ori în Luceafărul, de ce […]