Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
TANDEM. Aviaromafia
- 03-04-2015
- Nr. 766
-
Şerban FOARŢĂ
- Rubrici
- 14 Comentarii
Aviaromafia N-am mai văzut de mult, de-aproape, păsări, nu am privit în ochi, de mulţi ani, păsări, e anevoie,-n ochi, să priveşti păsări, e greu să le priveşti în ochi de-aproape din pricina celei de-a treia pleoape a lor, asemeni pînzei unei ape freatice, mai clare, mai opace, putînd rigidă, chiar, a li se face unora (preţ de-o clipă, mai ’nainte de a lovi, cu cioc trigonic, scoarţa copacului mai vîrstnic sau mai verde, – pentru ca,-ntregi, să le rămână ochii, întregi şi ageri ca mai înainte) ca dumneaei ciocănitoarea verde cu creştet roşu, ciocănindu-i scoarţa vreunui arbore bătrîn sau verde… De ani şi ani, n-am mai privit în ochii acestor domni în frac sau doamne-n rochii cu guler şi bonetă Mary Stuart… Aş vrea să-ncep, dar linia de start mă ţine locului, – vai, linia secretă de start mă ţine locului, la fel cum dunga (trasă pe podea, cu cretă, din dreptul ciocului găinii proaste) o ţine locului… Nu e defel uşor să li te uiţi în ochiul crunt acestor păsări mute ca o oaste mai înainte de atac, – e crunt să li te uiţi adînc în ochiul crunt, cînd ele nici nu gînguresc, nici ţipăt nu […]
domnului Serban Foarta
Grafia numelui sfintului din distihul din PoF pe care l-ati transcris a inceput sa nu-mi dea pace; sigur, ideea unui Chaucer linguistic prankster pus pe instaurarea unei atmosfere “volatile” cu mijloace lexicale e atragatoare dar, cum am mai spus, nu stiu cit era de viabila din ratiuni de istoria limbii/lexicului; pe de alta parte, aceasta ortografiere pare singulara, formula majoritar intilnita in alte versiuni a PoF este Seynt Valentynes. Altceva mi s-a parut highly intriguing. Am incercat sa dau de intreg textul poemului (transliterare a unei versiuni manuscrise) punind la search distihul asa cum l-ati furnizat, insa n-am dat decit de alte exemple cu mereu acelasi idistih, fara context mai larg. Ce mi se pare intrigant in Volantynys e o trimitere (a orto/grafiei englezei medii, in acest caz specific), catre viitor, catre maniera in care AZI pronuntia anglosaxona “adapteaza” termeni straini conform legilor proprii. Daca luam cazul lui Valentyne , decupind onomasticul (fond latin, posibil francez) in subunitati , doua dintre acestea /al/ si /en/pot crea (si adesea o si fac, in articulatie, in diferite exemple) transformari fonetice. Viv/al/di e pronuntat [vivoldi]; in Moul/in/ Rouge ori in /lin/gerie, nazalele devin aproape [o] , pronuntiile respective in engleza de azi fiind cam in genul [mulon ruj] si [lonjerei]. Asa cum apare numele sfintului in engleza medie din distihul citat de dv, el pare scris de un scrib (nu de un copist) sub dictarea unui anglofon din zilele noastre. Ori, ceva si mai interesant, se poate estima ca acest tip de adaptare a unei ortografii straine la legile englezei ar fi inceput inca din vremea englezei medii. Si in acest caz, versiunea pe care ati avansat-o pare a fi dictata, nu copiata, daca aplicam/luam in considerare ajustarile fonetice despre care am pomenit. Ar putea fi o explicatie a atacului la identitatea (orto)grafica a numelui sfintului, actiune criminala (reusita) in biblioteca…
Vă mulţumesc pentru răspuns.
Voi încerca, nu peste mult, să vă dau şi eu unul; acum trebuie s-o iau din loc (aici e ora 11:19).
domnului Serban Foarta
Sper sa nu va deceptionez iremediabil, sint si eu participant la calatoria diletantilor ; n-am (avut) nice vrere, nici vocatie, nici pricepere/stiintsa a ma lasa locuit de dureri de cap/angoase de colationare editoriala, si la Chaucer, il en faut. La Parliament… s-au folosit mai bine de o duzina de manuscrise (cred ca in totalitate cópii) asa ca nu stiu daca se poate cineva hazarda a spune carui ”presbiter” si caror timpuri li s-ar putea atribui hitrosenia zboroasa (carea, daca ar fi sa faca cineva datarea primei atestari textuale a termenilor in cauza, façon Littré, n-ar prea putea fi probabila in vremile chauceriene decit la modul vizionar/profetic…) Personal inca n-am dat (nici n-am cautat) de manuscrisul cu lectiunea avansata de dumneavoastra, dar din partea lui Chaucer ne putem astepta la asa ceva, caci exista o marturie ca avea o mauvaise conscience in legatura cu prea lumeasca-i opera in Retractarea/Lepadarea (de opera) ce apare in finalul unor editii ale Povestirilor din C. Acolo Parliamentul… e citat foarte “cuviincios”: “the book of Seint Valentynes day of the Parlement of Briddes” ( à propos, bird e metateza termenului originar brid/d). Nu stiu daca sa ma ambalez, cu morga, data fiind cetsosenia, si sa spun ca va fi fiind unul dintre infinitele cazuri de instabilitate lingvistica ale epocii (la Chaucer e mult, mult mai putsina decit la Charles d’Orléans, care, am mai semnalat pe-aci, are si opera in engleza, scrisa in veacul ulterior al celui dintiiu).
Intrebarea dv. a avut asupra-mi un efecneasteptat:”batrinul Chaucer” si (simplu) “diletant” m-au facut sa aplec urechea la murmurul jocului si cintecului virstelor. Da, la vremea cind a scris Parliamentul…, Chaucer putea fi batrin (in quadragesima anilor) din perspectiva contemporana, insa in vremi biblice patriarhii nu prea se lasau …dusi (ba se si reproduceau la virste, desigur, patriarhale) iar Okudjava (ma rog, naratorul dixneuviemist din roman) pune in incipit ceva in genul ”Printul era batrin:implinise 30 de ani”… Azi tocmai am cetit ca o doamna japoneza centenara a “ras” 1,5 km la natatie intr-o ora si 15 minute.
Stimate domn, mulţumindu-vă pentru un comentariu care debordează cu mult modestu-mi text, vă pun o inocentă întrebare: nu vi se pare că,-n acest distih (din poemul „Parlament of Foules”):
„For this was on seynt Volantynys day
Whan euery bryd comyth there to chese his make”,
bătrânul Chaucer e uşor perfid, – în măsura-n care două cuvinte-cheie, şi anume „Volantynys [sic!] day” şi „bryd”, aduc – paronomastic – al doilea cu „bird” (metateza căruia pare să fie), iar cestălalt, cu „volant” (adică „zburător”) ?!
Altminteri, s-ar putea ca întrebarea să fi fost pusă, de mai mult, mai foarte mult, de către alţii, – experţi, aceştia,-n Chaucer (iar nu ca mine, simplu diletant).
Intru de-a dreptul în subiect: aripa îngerului e, la Mallarmé, literalmente, harpă: „La acest geam de chivot nins/ De harpa ce ‘n amurg o face/ Un zbor de Înger…” (V. Sfântă/Sainte) – Prefer, din lipsa unor diacritice „franţuzeşti”, propria-mi tălmăcire…
Cf. şi „Le Démon d’Analogie”: „… mâna mea rîsfrântă de-o vitrină de prăvălie şi lunecând a mângâiere de-a lungul nu ştiu cărei forme […]: eram în faţa prăvăliei unui luthier neguţător de, atârnate de preţi, vechi instrumente, – iar pe podea, foi galbene de palm şi aripile, în penumbră, ale unor păsări de pe vremuri.” – E vorba, bineînţeles, de, metaforic, înstrumente muzicale.
Analogia aripii cu harpa este, în fond, un mic truism: dintotdeauna, vântul arpegiază penajul aripilor-harpe.
În ceea ce-l priveşte pe Hans Arp, nu ştiu nici eu să fi „dăltuit” păsări; dar suprimarea terţei dimensiuni, în aşa-zisele lui sculpturi (care aduc a siluete albe), reprezintă, prin dematerializare, un fel de, pasămite, angelism.
Toate versurile sint la locul lor.
Si mai e harpa regelui David, aripa Ingerului. Nu stiu daca Hans Arp a sculptat pasari. Fascinant este, maestre Foartza, conceptul de aripa strabatand cam toate religiile si mitologiile lumii. Si in partea „buna”, si in cea „rea”. De la demonii inaripati asiro-babilonieni la Arhanghelul Buneivestiri. Sa fie o deriva din aspiratia omului de a zbura?
Ceea ce, domnule, e prea-ciudat, în cele două comentarii ale dvs, e revenirea (subconştientă) a unei simili-matrice, „arp”, care face trimitere la „aripi”, – aripile ce, ca pars pro toto, exprimă „pasărea” întreagă. Iată: „harpii”, în cel dintâi, sau, în secundul, „arpadieni”, – coborâtori, adică, din întemeietorul primei dinastii maghiare, Arpad…
Curios, – nu vi se pare?
…..pentru arta pasararului Papageno? Sau a lui Heinrich der Vogler, care si el se indeletnicea cu curse aviare? Avand in vedere ce papara le-a administrat vecinilor nostri arpadieni eu unul il prefer pe Imparat.
N-am a sti cu certitudine daca domnul Banus va fi voit a face un mic exercitiu (de admiratie) in ordine physiognomic-lebrunesca, stiu insa ca prin grafica-i lanseaza nu doar o provocare tandemistului stihuitor, ci si convie, poate fara a fi vrut, diverse muze cu tangente preocupari …etologice, lingvistice , intreprinzatoresti (ca sa nu ma intind prea mult). Am avut , initial, din cauza de neatentie , ceva ce imi parea, printr-un joc… fricativ, halucinatia unei asociatii intre o companie de servicii aviatice si marele ordin gangsteresc (Gansteresc, daca e sa trimit la precedentul Tandem…) de narativa memorie (ca sa nu incap pe miinile tribunalelor, semnalez doar contextul “avia-mafia , cu prefix ad-libitum).Trecind la etologie, n-am putut bloca asaltul expresivitatii care-mi punea in fatsa un portret de pecking order (sa indraznesc Pekin’ order? Mai bine nu.) cu , mutatis mutandis, niste rechini aviari si remorele lor la remorca. Muzele vin cind, pe post de Papageno confruntat cu hipnotica privire de grup “pasaresc”, ma curpinde indoiala profesionala (solist vocal si Vogelfänger ): imi mai da ghiers a trimbitsa “Der Vogelfänger bin ich ja,… Drum kann ich froh und lustig sein, Denn alle Vögel sind ja mein”? Si , nu mai putin, atunci cind regnul pasaresc e referentul acelui instinct asa de van ; cred ca am mai pomenit (de un Sanvalentin) de aristocratia pasareasca (adica rapaceasca) a lui Chaucer care in petitionarea amoroasa trebuie a se consola, sapiential-optimist, cu adagiul Qui aime bien a (sic) tard oublie . Si cu ochii la grafica, nu ma pot minuna indeajuns cum aceleasi rapace, in amoare, pot ajunge sa lanseze emblematice invitatii rezbelnice impotriva lui Cronos (si a legilor fizicii) “And now, like amorous birds of prey,/Rather at once our time devour/Than languish in his slow-chapped power.” Nu-i simpatica imaginea devoratorului devorat?
Mie asta imi sugereaza, chit ca e una care ar putea fi bufnitza ateniana.
Asemenea, – din toată inima!
Aş îndrăzni… un „tandem” – pe temă creştină… Creştină!
De la suflet, la suflet! Sărbători binecuvântate!
Rog cititorul să mă ierte, dar, la trecerea pe curat a poeziei, am omis, din neatenţie două versuri, ce trebuie intercalate între al 11-lea şi următorul, – astfel:
copacului mai vîrstnic sau mai verde, –
pentru ca,-ntregi, să le rămână ochii,
întregi şi ageri ca mai înainte)
ca dumneaei [sic!] ciocănitoarea verde
Vă mulţumesc.