Scrisul ca singurătate, scrisul ca ceremonial

Radu Mareş (n. 1941) este un prozator clujean cu state vechi şi multe cărţi la activ (romane şi proză scurtă). Debutat în 1972 (cu romanul Anna sau pasărea paradisului), el a publicat în 2012 romanul Deplasarea spre roşu (Polirom), iar în 2014 a revenit cu volumul de proză scurtă Sindromul Robinson (tot la Polirom).Sindromul Robinson este un volum, aş spune, simptomatic nu numai pentru resurecţia prozei scurte româneşti în ultimii ani – despre care s-a vorbit destul de mult în ultima vreme –, dar şi pentru reluarea, inedită totuşi, în acest caz, a ceremonialului povestirii.   Radu Mareş este, în această carte, un povestitor tacticos, ceremonios pînă la pedanterie, cu tabieturi ale scrisului – fumatul pipei şi cultivarea singurătăţii, a aşa-numitului aici „sindrom Robinson“ –, un prozator, pe de altă parte, perfect conştient de actul scrisului, care dublează evenimenţialul – precar, de regulă – de autoreferenţialitate, de referire la procesul scrisului, de surprindere în act a scrisului. În acest punct, al autoreferenţialităţii ca gest major al acestor proze, m-a frapat asemănarea – care nu are cauze directe – cu preocuparea pentru procesul scrisului şi pentru producerea textului a grupului optzecist bucureştean, în anii ’80. În orice caz,Sindromul Robinson, proza omonimă […]