NOCTURNALII. Homo volant pe deasupra nevăzutei feţe a lunii

  • Recomandă articolul
Nominalizat recent la Premiile Observator cultural, categoria Proză, inclasabilul opus Acedia. Jurnal de vise (1998-2007) reţine aventurile onirice transpuse de Corin Braga pe falia dintre milenii. După lansarea primului său nocturnal, Oniria, visătorul afirma, cumva că(l)it: „Au urmat trei ani de traumă, în care publicarea jurnalului m-a împiedicat să mai scriu; l-am reluat de cîţiva ani şi acum aş avea material de încă un volum, dar aştept ca el să se rupă de mine. Cîtă vreme mă simt încă intim implicat în el, n-aş vrea să-l public, fiindcă mă fragilizează“ (Steaua, nr. 1-2, 2003).   Fapt e că majoritatea viselor din Acedia… sînt transpuse vara, cînd autorul îşi petrece vacanţa de vară izolat, pe-o insulă grecească. Respectînd o viziune proprie asupra materiei onirice, pentru Corin Braga visul e mai degrabă cald, poate călduţ, ajungînd să joace un rol de oază-miraj în deşertul cotidian dominat de un aşa-zis „Ăla“, depersonalizanta mască socială pe care Jung a numit-o – mai curînd eufemistic – persona. Volumul acesta secund şi defel secundar nu e doar un jurnal de vise, fiindcă, mai mult chiar decît Oniria, cuprinde şi reverii, halucinaţii (hipnagogice), şedinţe de „(psih)analiză energetică“ sau exerciţii de relaxare yoga, fiind, pe ici-pe colo, veritabil […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }