Procesul Vişinescu: şapte luni de la debut
- 29-04-2015
- Nr. 770
-
Andrei MURARU
- Actualitate
- 0 Comentarii
După zece termene de la debutul procesului public, judecarea lui Alexandru Vişinescu se apropie de final, cel puţin aşa lasă să se înţeleagă Carmen Veronica Găină, judecătoarea Curţii de Apel, care conduce neabătută dezbaterile. Instanţa bucureşteană va relua procesul la jumătatea lunii mai a.c., prilej pentru mine de a face o dare de seamă asupra evoluţiei procesului pînă acum. Reamintesc cititorilor că am făcut o cronică a acestui dosar în paginile Observatorului cultural, oprindu-mă în noiembrie 2014, după 12 episoade din acest serial, la şase săptămîni de la debutul procesului. Vişinescu refuză să vorbească Alexandru Vişinescu (89 de ani), fostul comandant al închisorii de la Rîmnicu-Sărat, vreme de şapte ani (1957-1963), a fost denunţat de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER) la 30 iulie 2013, fiind pus sub acuzare (iniţial, pentru genocid) de către Parchetul General, aproape cinci săptămîni mai tîrziu. Fostul director de puşcărie din anii ’50 a fost trimis în judecată la 18 iunie 2014, iar procesul public a debutat la 24 septembrie, anul trecut. Vişinescu devenea, astfel, primul fost responsabil al regimului comunist din România, judecat pentru crime împotriva umanităţii. În primele şedinţe, instanţa a stabilit care sînt părţile civile din proces: Nicoleta Eremia (fosta […]