PATRIMONIU. „Cuminţenia pămîntului“: rămîne sau pleacă din România?

  • Recomandă articolul
Mai deunăzi, la drum de seară, Tele­viziunea Naţională (TVR), la jurnalul de ştiri, ne făcea cunoscut faptul că opera brâncuşiană Cuminţenia pămîntului, de­spre care nu se mai vorbise în ultimul timp, ar putea fi achiziţionată de către Statul român cu suma de două milioane de euro, adică dublul sumei oferite iniţial. Proprietarii lucrării, dar şi avocaţii ce-i reprezintă, consideră suma de-a dreptul ridicolă, fiind de zece ori mai mică decît avîntatele lor pretenţii. Suma de 20 de milioane de euro – cît cer proprietarii – este una stabilită teoretic, întocmită conform viselor celor care se ocupă de tranzacţie. De fapt, de această operă de artă realizată de către Constantin Brâncuşi în tinereţe, publicaţia Observator cultural s-a mai ocupat, iar personal am avansat un preţ maxim de 2,5 milioane de euro. Respectiva tranzacţie ridică două mari probleme: preţul lucrării şi faptul că aceasta nu poate fi scoasă definitiv din ţară. Să ne ocupăm de ambele chestiuni: opera gorjeanului, realizată în calcar crinoidal, în 1907, reprezintă o lucrare revoluţionară în creaţia tînărului arist. După orele de muncă din restaurantul parizian de unde scotea niscaiva parale, după repetiţiile cu corul bisericii române din Paris, între două reprize de muncă la cioplelile sale, compatriotul […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.

object(WP_Term)#12887 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }