BIFURCAŢII. Însemnări

  • Recomandă articolul
E din ce în ce mai greu să-ţi păstrezi stima pentru Traian Băsescu. Mă descumpănesc frenezia cu care trudeşte la dărîmarea propriei statui, locvacitatea vulgară, fervoarea cu care se grăbeşte să le dea dreptate celor mai porniţi detractori ai săi. Tot mai cred că, dacă Justiţia funcţionează, e, în mare măsură, meritul lui – chiar dacă nu asta şi-a dorit. N-ar fi singurul exemplu de nume pe care istoria îl păstrează pentru ceva ce a făcut involuntar sau nici măcar nu şi-a dat seama că face. Mi-e ciudă la gîndul că s-ar putea ca totul să nu fie decît urmarea unei banale, triviale poveşti de alcov. Nu înţeleg de ce e invocat mereu Cara­giale. Nu sîntem nici în Caragiale, nici în Mazilu. Trăim încă în plin Băieşu. Klaus Iohannis, în schimb, continuă să fie discret, aşa cum a promis. Unora li se pare prea discret. Mie, nu. Mă deranjează însă că face pe scriitorul şi acceptă un început timid de cult al personalităţii – deocamdată doar local, în Sibiul de baştină. Sper să aibă înţelepciunea să se oprească la timp. Altfel, de­spre noile numiri în diplomaţie, numai de bine. Ce n-am înţeles e cine numeşte şi cine acceptă. Credeam că […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.