Se stingea acum 60 de ani compozitorul soluţiilor muzicale geniale
- 08-05-2015
- Nr. 771
-
Paolo ISOTTA
- Focus
- 0 Comentarii
După Mozart, George Enescu e cel mai mare fenomen muzical al lumii“, spunea Pablo Casals. Pe 5 mai, se împlinesc 60 de ani de cînd Enescu s-a stins, şi vremea lui de-abia de acum înainte va să vină. Născut în Moldova, la 14 ani părăseşte Viena, unde obţinuse toate diplomele posibile, stabilindu-se la Paris, unde, în materie de compoziţie, avea să fie elevul lui Massenet şi al lui Fauré. A fost unul dintre cei mai mari violonişti care au trăit vreodată, a fost un pianist virtuoz, a fost dirijor. Excesul de calităţi i-a dăunat: îi rămîneau doar nopţile pentru a compune. Şi a fost unul dintre cei mai de seamă compozitori ai secolului al XX-lea. În primii ani ai acestuia deveniseră destul de cunoscute cele două Rapsodii Române pentru orchestră. Şi, cu toate că Rapsodiile, mai ales a doua, sînt de o nobleţe şi de o inspiraţie de cel mai înalt nivel, departe de folclorismul facil (mă gîndesc la Aus Italien de Strauss), succesul acestora nu l-a servit prea mult pe Enescu. Echivocul se menţine şi cu unica sa dramă muzicală, Oedipe (prima reprezentaţie avînd loc la Paris, în 1936), în care recurge, în anumite momente, la tehnici specifice […]