AVALON. Templu şi naraţiune

În Istoria ieroglifică, roman nu cu cheie, ci cu numeroase chei, în mai multe registre, una dintre „intrările“ secrete în ţesătura amplei naraţiuni pare să poată fi identificată în povestea pe care, la începutul părţii a treia, o spune Camilopardalul. El relatează despre modul în care, odinioară, peregrinînd prin părţile Nilului, a dat, în cele din urmă, de o cetate mirabilă, al cărei nume era Pleonexia. Cantemir o descrie riguros, amintind de de – scrieri similare ale unor cetăţi inexistente, făcute de Platon, Campanella, Thomas More ori Francis Bacon, iar cînd ajunge la clădirile așezării, notează: „Păreţii caselor pri din afară tot de marmure scumpă şi tot feliul de scrisori ieroglificeşti într-însele săpate avea şi toată dihaniia precum vie la păr, aşe săpată cu floarea marmurelui să asămăna, de care lucru, nu cu mîna pe părete săpate, ce vii pre nişte cîmpi împrăştiate a fi să părea“. Rea – lismul pare, pentru asemenea imagini, un concept prea modest, căci el creează iluzia plauzibilităţii și a verosimilităţii, dar nu merge pînă la a face privitorul să confunde hieroglifele cu modelul lor din natură. Sîntem, deci, în prezenţa unui soi de hiperrealism care tinde să substituie opera realităţii, program căruia își subsumează, […]