INTERSECŢII. Paul Păun
- 29-05-2015
- Nr. 774
-
Michael FINKENTHAL
- Rubrici
- 0 Comentarii
În luna aprilie 1994, Sesto Pals îi scria Valentinei (fosta lui soţie, acum Caraion), „după dispariţia lui Zola (Gherasim Luca), am primit încă o lovitură tot atît de grea: a murit Paul (Păun)… Oricum ar fi, mi-a căzut un trăsnet pe suflet şi prăpastia din mine s-a transformat într-o rană… Revenind la dispariţia lui Zola şi, în mod indivizibil, la aceea a lui Paul, pentru mine – sau mai bine zis pentru durerea mea – nuprezintă nici o importanţă ce fel de „işti“ au fost ei. Erau prietenii mei din prima tinereţe şi o legătură în jurul căreia s-au înnodat, apoi, alte legături, şi toate aceste fire încurcate formează o parte indestructibilă din mine“. Durerea şi-a exprimat-o public, în revistaArgo, făcută de un alt poet, „solstiţial de poezie şi desen“, revistă pe care Alexandru Lungu o publica la Bonn, în Germania. Şi acestuia, îi scrie îndurerat că, regăsindu-se între două morminte, nu poate decît să-i trimită cîteva „bîlbîieli“ pentru numărul următor (10) al revistei. Iată acel Lacrimarium apărut în ediţia solstiţiului de iarnă 1994: „Paul Păun nu mai este. Poetul care desena poeme şi pictorul care picta poezia umbrelor a plecat. Scrisul, desenele sale nu erau accesibile admiraţiei tuturora fiecare […]