Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Nu trageţi în Nicolae Breban!
- 07-06-2015
- Nr. 775
-
Bogdan CREȚU
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 30 Comentarii
După furia confuză, dar explicabilă a anilor ’90, intelighenţia română nu a mai fost atît de divizată politic pe cît este din 2012 încoace. Marile patimi de aici pornesc şi tot aici se sfîrşesc, adeziunile, grupurile de interese sînt prioritar politice. De cînd nu mai au pîrghiile administraţiei culturii în mînă, unii intelectuali, a căror carieră depinde mult de imaginea pe care şi-o croiesc în spaţiul public, apelează la o strategie verificată: pozează în victime. E avantajos să te repliezi în ipostaza de victimă atunci cînd gruparea politică pe care ai susţinut-o a sucombat în propria-i ticăloşie, aşa cum făcuse şi cea dinainte, detestată pe bună dreptate; este, nu ignor, şi un reflex defensiv, cînd ura (cu rădăcini tot politice) se generalizează şi cuvintele devin orduri şi împroaşcă fără ezitare. Numai că, atunci cînd se rătăceşte simţul proporţiilor, excesul de victimizare tinde să funcţioneze pe post de himenoplastie. „Victimele“ de azi par pure numai din cauza (ori datorită) acuzelor hiperbolizate care li se aduc. Cuvinte grele, brutale Cîteva exemple… Acum trei ani, cînd se schimba regimul politic pe care îl susţinuse prin sute de texte angajate, într-un moment în care era acuzat de vrute şi nevrute şi cînd, întocmai cum […]
Punct ochit, punct lovit – analiza perfecta: marginalizati serios de oeconomia mass-media, baietii din cultura se incaiera pentru a se mai baga prin sama.
Nu e decat o lupta pentru putere, pentru de fapt, resurse, intre cele doua tabere care tropaie (ideologic)
prin Cultura. O furtuna intr-un pahar cu apa, inspre deliciul miticilor comentatori, al falselor victime (dl.
Liiceanu, Plesu), de fapt, o adevarata pleasca pentru multa lume.
Domnule Joe Negut,
Felicitări pentru curaj! Cu siguranță că nu sunteți singurul intelectual român care a citit la vremea aceea cu uimire și încântare. uneori chiar cu pasiune. tot ceea ce a scris Nicolae Breban. Se pare că sunteți chiar într-o companie selectă, fiindcă același lucru îl mărturisește domnul Horia-Roman Patapievici în cartea sa ”Zbor în bătaia săgeții”: „137. Între 26 mai şi 14 iulie nu mai fişez nicio carte şi nu mai notez niciun gând: învăț pentru examene. Apoi citesc cu creionul în mână Bunavestire (Nicolae Breban), şi devor în scurt timp toate celelalte romane ale acestui autor, care mă pasionează pentru nietzscheanismul său.”
O intrebare pentru d-l Breban…o fac in numele omului simplu de pe strada, ori dascal in vreun catun in varf de munte. Asta sunt,mai bine zis.asta am fost….
,,Domnule Breban,la cei 86 de ani ai mei ,trecut prin multe,va intreb,ce-ar fi oare daca ati da un mesaj criticilor dvs.,un raspuns pe care sa-l inteleaga tot natul,clar si raspicat,cam asa:,,da,dom\’le ,am dat cu oistea-n gard,cu bata-n balta,eram plecat cu pluta,ori inca si mai si,am dat cu mucii in fasole!\”Ori cum ati dori ,sa inteleaga tot omul ca se mai intampla, sa-ti plece mintea cu sorcova,si la case mai mari!Cat de ,,idiot\”,vorba lui Tiutea, ar fi omul din categoria din care fac parte,ori ,,stupid peuple\”zisa de unul,de care numai cand ii aud numele mi-e scarba,zic,sa intelega omul ca ati gresit-o,iar vorbele golanesti de mahala pe care le-ati zis au fost o…´scapare,v-ati gandit atunci aiurea….Zau, domnule Breban,faceti treaba asta ca va face bine la toti!V-o spun la cei 86 de ani ai mei ,trecuti prin ciur si sita.
Si va doresc tot binele de pe lume,daca o faceti.
Genul ăsta de luat în balon este tipic pentru anonimii lipsiţi complet de luciditate şi de bună cuviinţă necesare în polemici.
Îmi amintesc de o discuţie în tren spre Bucureşti de la Predeal în 1969. Cineva, student politehnist ca şi mine spunea despre cartea lui Breban care a fost scrisă chiar în absenţa stăpânilor. Am citit-o în 1970 şi am fost entuziasmat, erau acolo pagini extraordinare şi asta m-a făcut să citesc cam tot ce scris până în 1989. De la Bunavestire i se trage pâra la CC a lui Titus Popvici că ar fi o carte subversivă.
Păcat că sunt unii care au opinii literare servite de la alţii.
Asta nu-i scuză ieşirile vanitoase şi necontrolate de acum!
conflictul este mai degraba literar, decat politic. ma gandesc exclusiv la cartile celor in cauza. dupa mine conteaza cartile din care inveti mai mult. din pacate, „a avea opera” echivaleaza oarecum cu grafomania. poate ca plesu ar merita mai mult, datorita textelor sale, carti si publicistica, sa fie in locul lui breban la academie. dar e vorba de eseistica, nu de roman sau de critica literara. am invatat mai mult din cartile lui plesu decat din ce am citit din breban, mai putin recunosc. pentru ca breban scrie foarte rau, are un stil de necitit. nu mai vorbesc despre temele, tezele si obsesiile sale transpuse in literatura. ma intreb ce conteaza in ultima instanta, carti esentiale pe care le poti termina fara efort gargantuesc sau tomuri grele care te lovesc precum caramida in cap si pentru care efortul lecturii nu rasplateste pe masura mintea la final. nu e corect sa amesteci caracterul autorului cu valoarea textului. totusi aici se pare ca cele doua domenii se infuzeaza. pana la urma un singur lucru conteaza, cartea care ramane, care devine in timp clasica, datorita lectorilor ei si valorii textului, cartea care aduce lumina in mintea cat mai multor oameni. cartile lui breban sufera privite din unghiul asta. omul risca sa devina un clasic postbelic ale carui carti nu le citeste nimeni. poate cu exceptia catorva oameni tineri din facultatile de profil care trebuie sa fie onesti cu ei insisi si sa parcurga toata literatura (si aia mai putin buna) inainte de a vorbi despre ea. mi se pare ca autorul articolului e croit dupa o divizare politica si nu conflictul in sine. cred ca cititorii pot discerne singuri, daca au gustul antrenat, care carti sunt maculatura si care sunt de tinut in biblioteca, recitibile dupa un timp si din care inveti mai mult. un neajuns al cartilor lui breban e ca sunt imense, la propriu. nu se mai citesc astfel de carti decat daca sunt clasici rusi sau don qujote. nu ai timp sa risti, sa pierzi timp pretios citind opera lui breban. iti vei da seama ca ai fi fost mai castigat citind altceva echivalent ca intindere, cum ar fi in cautarea timpului pierdut, care numai timp pierdut nu e. aici e problema pe care o ignora autorul articolului. nu e vorba despre breban sau plesu, ci despre textele celor in cauza.
….expresia unui cititor (\’telectual patriot, fireste, ca breban) despre cartile lui HRP, GL si AP \”adunate din fragmente si articole\”. Evident ca e un bacaloriat de dinainte de Funeriu si camerele de luat vederi.
Altfel, ce rost atata zarva pentru un cadavru literar? Are curaj O C sa faca un sondaj printre tinerii sub 25 de ani sa vada daca exista vreunul care a citit macar o pagina intreaga de nicolae breban? Se schimba lumea ultra-rapid si ultra-radical, stimatzi literatzi din Romania care vad ca nu realizati ca sunteti precum naufragiatii stransi unu-ntr-altul pe o bucata de gheatza plutitoare care se topeste vazand cu ochii. Pana la definitiva scufundare in ochii din ce in ce mai putinilor cititori (in general, nu numai de literatura in sens clasic) mai e doar putina vreme.
Domnule Dan Culcer,
Mihai-Bogdan Crețu avea în 1971 vârsta de -7 ani 🙂 . În chiar același an, eu așteptam încă să învăț să citesc. Și sunt foarte mulți care nu au trăit în direct sau deplin conștient epoca… . În timp ce dumneavoastră pe atunci aveați déjà vreo 30 de ani și, cu un grup de prieteni, vă pregăteați să reînființați revista ”Vatra”, ceea ce cred că necesita o grămadă de aprobari de la forurile decidente, etc.. De aceea mă gândesc că erați ca și acum foarte implicat în viața culturală românească, la curent cu tot ce se întâmpla în țară, în mediile literare, și ne puteți spune dvs. cum s-au petrecut lucrurile în anul de grație 1971, care au fost ecourile demisiei lui Nicolae Breban de la conducerea ”României literare”(a condus revista un an), ce se vorbea despre asta în cercurile dvs. de prieteni sau, poate, dacă știți mai bine, despre scandalul provocat de cartea lui Paul Goma la Târgul de de la Frankfurt, din toamna aceluiași an.
Ați fi citit cu și mai mare interes dacă ați prezenta cu reala dvs. obiectivitate ceea ce vă amintiți despre anul 1977, despre atmosfera care domnea în rândurile literaților și intelectualilor epocii și despre emisiunile de atunci ale ”Europei libere”. Despre ce se știa în 1977 de ”cazul Goma” și de Charta 77. Ați putea să faceți portrete ale celor pe care i-ați cunoscut, așa cum erau la vremea respectivă. Ar fi mare nevoie de cât mai multe mărturii pentru ca acești tineri critici să se poată documenta.
În afară de cartea-document semnată de Paul Goma (”Culoarea curcubeului 77”), există foarte puține surse serioase în care apar mărturii despre Nicolae Breban și revolta sa din 1971, despre urmările directe ale acestui protest publicat în ”Le Monde”, despre atitudinea scriitorilor români vis-à-vis de acest caz .
Ceea ce se știe cât de cât clar este că Nicolae Breban a fost membru pcr doar între anii 1968-1971(poate să confirme vreun istoric sau sociolog literar ?), că a făcut parte din nomenclatură din august 1969 până în iulie 1971 și a fost recomandat și propus pentru cc al pcr de alți intelectuali, activiști culturali ai epocii, așa cum cerea protocolul.
Dacă dvs. știți mai multe, așa cum pare că insinuați, de ce nu ne spuneți și nouă ?
Vă ”ascultăm”.
may be:
”and something is happening here
but you don’t know what it is
do you, Mister Jones?”
nu știu sau nu-mi amintesc sa ne mai fi întîlnit pe aici (… niște indicii… ?)
iar eu nu vă pot da un raspuns satisfăcător nici ptr dvstra și nici ptr mine
și chiar m-am săturat să-mi pierd vremea, uneori și firava-mi dispoziție ce mă ține pe linia de plutire, umblînd hai-hui pe diverse forumuri; eu chiar renunt, fie și temporar
mare dreptate are Berenger (care nu cred că are legătură cu personajul lui Ionesco)!!!
în rest, numai bine
Bogdan Cretu este unul din cei mai consistenti ginditori in cheie etica din noua generatie – o surpriza aproape nesperata. Unele consideratii ale sale sunt antologice, printre care – sau in primul rind -, meditatia asupra „czului Balota”.
Cel mai interesante sunt opiniile critice ale lui Creţu privind protagoniştii în acest articol.
Breban a fost şi este un foarte important romancier post belic. După 1990, dar şi puţin înainte cu Drumul la zid a devenit obscur şi ilizibil şi s-a încăpăţânat să scrie în continuare. Dacă s-ar fi referit la scriitorii crea au deschis zăgazurile vorbirii licenţioase şi a mizerabilismului era suficient!
A exploatat nişte opinii ale lui HRP despre noi (el inclusiv!) scrise înainte de 1990 şi pe care a avut semeţia să le publice după 1990.
Pe de altă parte este foarte bine că există eseişti precum Patapievici, Pleşu şi Liiceanu. Publicul îi preferă ca scriitori şi nu ca filosofi. Ce ar mai reprezenta ei dacă s-ar adresa unui cerc restrâns? Deci nu-i niciun blam că nu fac filosofie ce poate părea seacă şi de neînţeles pentru publicul cultural. Evident că sunt destui snobi care să fie entuziasmaţi de pretenţii filosofice.
Îi prefer pe cei trei scriind despre noi şi contemporaneitate, chiar dacă opinile lor politice s-au dovedit falimentare, din păcate!
Iar despre Breban este trist că la o asemenea vârstă este lipsit de înţelepciune.
Oricine ar fi, Mihai-Bogdan Crețu e cineva inteligent, curajos și echilibrat, înzestrat cu bun simț și bun gust. Fiindcă își asumă cu întreaga sa existență responsabilitatea a ceea ce scrie. Fiindcă nu mistifică realitatea și nu exagerează sau denaturează înțelesul cuvintelor pe care le rostește altcineva. Fiindcă știe ce și cât riscă, poziționîndu-se astăzi împotriva unui curent dominant în sânul clasei noastre moderat, extrem de moderat de culte, o clasă intelectuală care prin chiar ”vârfurile” sale a renunțat demult la nuanțe, la analize obiective, la căutarea adevărului istoric, la onestitatea acțiunilor și a demersurilor sale cognitive, la morala pe care o predică sau la respectul față de principiile de bază ale justiției democratice, cum ar fi, să zicem, prezumția de nevinovăție în cazurile ambigue și conflictuale. Mai răspicat spus, o categorie umană care a renunțat la tot ce înseamnă o activitate cerebrală cu un dram mai sofisticată decât cea a omului ”de bază”, cel neieșit încă din propria cavernă, cel care trăiește sub semnul lui homo homini lupus est, cel programat doar să vâneze și să mănânce și mănâncă, se hrănește neîncetat cu tot ce îi iese în cale și nu face parte din aceeași haită cu el, nu se mișcă și nu gândește după bestialul său cap, după asemănarea sa.
Oricine ar fi, Bogdan Crețu nu seamănă cu ”lucizii” zilelor noastre, abili să întindă o capcană, să discrediteze, să insinueze, să pună accentele invers, să murdărească oglinzile clare și să reducă la tăcere omul cinstit cu mult înainte ca acesta să fi deschis măcar gura ca să spună ceva. Habar n-are domnul Crețu, de exemplu, să fie pe placul galeriei, să scrie o ”telegramă”, să facă puțin pe mâscâriciul (îmi cer voie să ortografiez astfel cuvântul, fiindcă așa i se potrivește mai bine cuiva), pe panglicarul care distrage atenția de la o ridicolă prestație de grup sau a sa, pe făcătorul de tumbe morale în fața publicului, care-l ovaționează, deși nimic nu înțelege și nimic nu vrea, decât să râdă puțin pe seama oricui. Evident că și a sa. Fiindcă să nu creadă cei care linșează azi, că mâine rolurile nu se pot schimba și nu vor deveni ei înșiși, cum nu o dată au mai fost, ținta oricui vrea să râdă pe seama altora.
Grație acestor ”talente” care-i lipsesc, Bogdan Crețu e printre foarte, foarte puținii critici literari de azi care prin ceea ce scrie nu caută profitul imediat, care a înțeles și crede că în cultură lucrurile se așază încet, uneori abia după 30-50-100 de ani și care are o viziune proprie asupra istoriei literare, asupra posterității…a judecăților sale complete și reci, nemuritoare.
Oricine ar fi Mihai-Bogdan Crețu – și ca orice om viu, poate e doar forma unei idei – e curajos și foarte, foarte ”viclean”, căci adevărata, reala ”viclenie” aceasta este…să lași victoria imediată unor lucizi de carnaval și tu să mizezi pe cei ce nu au nicio șansă să fie ocoliți și disprețuiți de secolele ce vor urma.
cum, pe forumul de discuții al unei reviste culturale, populat cu oameni care, teoretic, au mai citit o carte din când în când, constați că nivelul discuțiilor e cam ca pe forumul gsp.ro. în loc să se discute despre ce spune autorul, mare parte din comentarii e despre cine e autorul, cine sunt comentatorii care-l critică sau îl laudă pe autor etc. de parcă valoarea argumentelor puse în discuție depinde de faptul că autorul e cadru universitar sau alpinist, votant al lui băsescu sau al lui ponta, trăiește la bloc sau la casă etc, etc…
asta face ca cel mai scurt comentariu, „nu trageți în breban, lăsați-l pe el să tragă”, indiferent dacă ești sau nu de acord cu el, să fie printre puținele care nu cad în păcatul „ad personam”.
Excelent! Si Noica ar fi acceptat verdictele dvs. E o mare diferenta intre ce pretind Liiceanu, Plesu si Patapievici a fi si ce sunt in realitate, prin cartile lor adunate din fragmente si articole… Felicitari, trebuia sa o spuna cineva clar;
Motto:
„Now everything’s a little upside down, as a matter of fact the wheels have stopped.
What’s good is bad, what’s bad is good, you’ll find out when you reach the top
You’re on the bottom”
Bob Dylan (1974)
Cum ne-am mai intalnit odata pe forumul OC, folosind „pseudonime miltante care ascund persoane care odată cunoscute, s-ar afla că nu sunt atât de neutre cum ar vrea să pară” – citez din D.C. – imi permit sa va intreb, oare cum se pot alatura cuvintele „valoare” si „discernamant” cu persoana lui CVT (si fac iarasi referire la interventia lui D.C.)? Poate ca atunci cand creatorul lui Grobei ii imprumuta limbajul, lumea este cumva intoarsa pe dos, cu fundul in sus.
Nu ține de curaj să iei un asemenea nickname; ca și ție, cărțile lui M. Yourcenar mi-au plăcut incomensurabil de mult. Nickname-ul este un act de afișare a respectului, a admirației față de o scriitoare extraordinară… Este o subliniere a importanței pe care opera acestei femei o deține în viața personală.
Excelent, Bogdan Cretu. Dintr-o capitala culturala, asa cum este Iasul, tiganiada de la Bucuresti se vede mult mai limpede, decat isi inchipuie arogantii si geniile gonflate de la Centru.
Titlul este incomplet. Trebuia scris:”Nu trgeti in Breban. Lasati-l pe el sa traga!”
Războinicii și găinării extraliterare, clientelare, autovictimizatoare și profanatoare, extraliterare și paraculturale – sunt periferiile lor toxice, segregații asanatoare…
Autorul scrie: „Nicolae Breban a intrecut masura …”, dar apoi argumenteaza ca ceilalti sunt de vina fiindca exagereaza afirmatiile lui Breban ! Afirmatiile lui Breban tin de „periferia societatii romanesti”, acest lucru este clar si nu reprezinta doar o masura intrecuta, ci mult mai mult; ele sunt pur si simplu injuraturi de … Iar dvs sunteti preocupat de pseudonimele comentatorilor in loc sa comentati direct (pe cat posibil echilibrat) articolul ! Ba, mai mult, sustineti „dreptul la opinie, chiar si violent exprimata” (sic !) dar nu-mi ingaduiti si mie dreptul la opinie, echilibrat exprimata zic eu … Mai sunt si unii comentatori care sunt preocupati de logica, dar care se fac de ras pe aici pe la OC !
Nu cred ca temace Bogdan Cretu si cat de cunoscut sau necunoscut este el; cine citeste presa culturala n-are cum sa nu il stie. Cartea despre bestiarul lui Cantemir a avut presa foarte buna. Dar tema e alta, e discursul public si modul in care anumite confruntari sunt falsificate. Articolul e foarte bun si spune unor lucruri pe nume. Felicitari autorului si felicitari observatorului!
Deși se definesc prin spirit critic și mefiență apriorică față de orice putere, totuși intelectualii sunt, vrând-nevrând, parte a unei ipostaze a puterii, și anume aceea simbolică. Alături de reprezentanții simbolizării mediatice, educaționale, spirituale, intelectualii publici – scriitorii fiind prin tradiția noastră literaturocentrică vedetele, tot mai eclipsate în ultimele două decenii de către surogatele consumerismului – își clamează dreptul la exprimare și influență, în spațiul tot mai restrâns furnizat de marginalitatea socială, derizoriul anarhiei axiologice și malaxorul financiar. ,,Războiul româno-român”, corect sesizat în postdecembrism de către Octavian Paler continuă, cu o înverșunare demnă de o cauză mai bună…
cine este cutare sau/si cutarica…
nu este vba atat de mult sau ”in fond” de opra celor in cauza sau in bataia comentariilor, cat și mai ales despre morala ori ”integritatea morala” a acestora, eu asa am inteles; eu nu l-am citit pe BREBAN, cărtile sale, adica, precum H R Patapievici, cu creionul in mana, (astfel se citesc Hesse, Tolstoi, Yourcenar —alt soi de mare curaj sa-ti iei un asemenea nickname!!), dar cartile mi-au plaacut, in mod diferit si inegal, lucru firesc, cred eu; despre moralitatea acestuia, părerea mi-am facut-o cunoscuta, putin mai devreme, fiind de acord cu un alt pseudonim celebru ca rezonanta; acum aflu si eu mai multe despre Bogdan Cretu, nume zarit de mine uneori pe net; conflict poitic și nu literar? pai intr-o societate in care conflictul politic este in meniul zilei, cum se poate altfel? ptr mine, simplu cititor si cam atat, din sfanta tripleta-treime, singurul care a rezistat compromisurilor este Patapievici; pot sa nu fiu de acord cu optiunile sale politice si nici cu unele dintre exprimarile sale, dar nu pot sa nu-i observ sclipirile mintii si nici priceperea de a se pastra departe de toxinele diverselor foumuri;
mirarea mea tine si de posibilitatea ca unui LUCID cultivat si rafinat sa-i fi scapat \”Dimitrie Cantemir. Perspective interdisciplinare\”, cum nu-i plac optzecizesistii, de volumul cu M Visniec, nu pomenesc; sunt generații diferite, dar spirit liber si deschis, cariua i se deschid generos multe usi si porti inalte, cred ca ne va impartasi, in curand, o revelatie, sau cam asa ceva;
mai am de citit si de rezolvat si altceva, iar pana
….b c e „excelentul” premiat al lui breban si simion. Aferim!
PS As fi curios care sunt publicatiile (cel putin una ISI parca stiam) lui b c dupa miile de euroi livrati de coana Ioropa lui ci colegilor sai literati prin posdru.
Bogdan Creţu (născut la 21 ianuarie 1978, în judeţul Constanţa) este conferentiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.
ESTE, DECI, UNIVERSITAR, ANGAJAT LA O PRESTIGIOASA UNIVERSITATE DIN ROMANIA: Universitatea „Al.I. Cuza” Iasi.
Volume publicate:
„Arpegii critice. Explorări în critica şi eseistica actuale”, Editura Timpul, Iaşi, 2005;
„Matei Vişniec – un optzecist atipic”, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2005;
„Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană”. Editura Timpul, Iaşi, 2006;
„Utopia negativă în literatura română”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2008.
Coordonează volumul:
„Dimitrie Cantemir. Perspective interdisciplinare”, Editura Institutul European, Iaşi, 2012.
În 2013, îi apare, la Editura Institutul European, sinteza „Inorogul la Portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”, în două volume, 500 pagini.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei pentru Literatură Generală şi Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în „Ziarul de Iaşi”. Între 2010 şi 2013, a fost bursier postdoctoral în cadrul proiectul POSDRU/89/1.5/S/56815 „Societatea Bazată pe Cunoaştere – cercetări, dezbateri, perspective”.
A obtinut Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (2005); Premiul pentru debut al revistei „Convorbiri literare” (2005); Premiul pentru debut al „Ziarului de Iaşi” (2005), nominalizat la Premiul pentru debut al revistei „România literară” (2005); Premiul pentru critică al revistei „Ateneu” (2006); Premiul de Excelenţă în critică literară, al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, Academia Română (2009). Premiul de excelenţă al Revistei „Contemporanul. Ideea Europeană” (2012).
Faptul că cineva aude pentru prima dată de Bogdan Crețu nu este un motiv pentru a invoca acest criteriu al popularității în stabilirea validității argumentației sale; pe acest criteriu, sunt mii de tineri care nu au auzit de Kierkegaard, ori aceasta nu înseamnă nică că filosoful e un nimeni pentru că nu au auzit ei de el și nici că un filosof sau oricine nu ar avea dreptul la o opinie atâta vreme cât este extrem de bine nunațată și argumentată pentru simplul fapt că nu are o prezență mai intensă în media. Simplificările de acest gen, nu am auzit de x până acum nu ar mai trebuie să apară dintr-un motiv extrem de simplu, pentru că nu trebuie să audă cineva de el ca să i se valideze un punct de vedere. Domnul Crețu a redactat un articol foarte serios și bine argumentat, subliniind nuanțele, ceea ce este extrem de important pentru cultura noastră în care, vedem bine, nu mai există ambiguități și nuanțe, ci doar opinii tranșante. Dar de… exercițiul gândirii logice nu este inerent fiecăruia….
Devine stupidă și ridicolă activitatea comentatorilor mai sus menționați, dintre care unul se întreabă cine este Bogdan Crețu, în loc să se recomande împărtășindu-ne taina anonimatului său. Pseudonimelor ce împânzesc rubricile de acest gen le recomand dezambiguizarea. Dacă și-ar da numele, ce riscă? Nimic. Ori de fapt astfel de pseudonime miltante ascund persoane care odată cunoscute, s-ar afla că nu sunt atât de neutre cum ar vrea să pară? Ce importanță are cine este B. Crețu? Acuratețea argumentației ar fi de discutat, nu notorietatea semnatarului. Pe vremuri (1982), Adrian Păunescu, care știa prețui activ valorile în cultură, scrisese un text demn de atenție, Valoarea prin adăugire. (în Flacăra). Replica polemică i-a fost dată de Corneliu Vadim Tudor, în Valoarea prin discernământ în Săptămâna). Cred că atitudinea lui Păunescu este preferabilă, într-o cultură care nu are o supraproducție în acest domeniu. Nu are rost să fiu atacat ca emul, admirator al lui Adrian P. Să rămânem la subiect.
Acesta este, pentru mine, dreptul la opinie, chiar și violent exprimată. Rămâne de făcut critica monopolului sau priorității culturale obținut prin negocieri cu puterea și prin servilism. Aici e nodul. Bogdan Crețu pare să creadă că o colaborare cu puterea era inevitabilă sau acceptabilă înainte de 1990. În niște limite, așa a fost. Doar că nu limitele existau și nu toți le respctau, din orgoliu sau dorință de beneficii. Se pune în valoare protestul lui Nicolae Breban în 1971 dar nu se emit rezerve față de cauzele și efectele promovării sale anterioară. Și mai ales nu se întreabă nimeni ce interes aveau cei care decideau asupra compoziției Comitetului Central să îl aibă membru pe scriitorul Nicolae Breban îniante de 1971, cărei linii politice i se datora cooptarea. Se uită că în alte perioade, deloc liberale, mai tăcutul și ambiguul prozator D.R.Popescu (azi academician) a fost și el cooptat și i s-a dat ca sarcină de partid să controleze Uniunea Scriitorilor, în plină efervescență contestatară, printr-o minoritate activă. Pe scurt, un mic rapel istoric nu strică.
Excelenta analiza! Subscriu!
deci Breban n-a zis nimic … Nici macar la ICR cand a fost numit de Boroianu ! Ce bine ca ne-ati lamurit dvs. autorul, altfel am fi ramas in „bezna” …
…..asa „avucat”. De, isi face si el „notorietate” pe seama lui Cartarescu. Liiceanu, Plesu, Patapievici. Trebuie sa-l intelegem, are si gura lui nevoie de o paine.
PS E prima oara cand aud de „bogdan cretzu”. Culmea e ca verificand constat ca a mai publicat in O C. I-o fi retzinut macar un alt cititor numele pana acum?
domnule crețu, „linşarea mediatică a lui Breban este măcar la fel de ticăloasă şi de dirijată…” dar să nu uităm de unde a pornit totul: de la linșajul înfăptuit de breban. e nedrept ce i se întâmplă lui breban? bineînțeles, numai că el este unicul responsabil a ceea ce i se întâmplă, nimeni altcineva nu a inițiat conflictul, doar el și gura lui… absolut gratuit și din nimic.
în altă ordine de idei, sofismele n-au nicio valoare. dacă spuneți, corect, că „Conflictul este unul politic, nu unul literar”, ce legătură cu tema au alegațiile de genul „Patapievici este un bun eseist, care ştie carte, dar care nu împarte cultura română în două prin teoriile sale revoluţionare. Îi mai rămîn, în orice caz, destule de demonstrat. Gabriel Liiceanu promitea să fie un bun filosof sau măcar un hermeneut al filosofiei; nu a fost să fie…”? se numește ignoratio elenchi…