INTERSECŢII. Din nou despre poezia suprarealistă a lui D. Trost

Trost a fost cunoscut mai mult ca „teoretician“ al suprarealismului românesc postbelic (1945-1947) decît ca pictor sau poet. Ne-au rămas puţine desene ale lui şi doar două sau trei tablouri ale sale au fost identificate. Activitatea sa poetică a fost oarecum ocultată de caracterul colectiv al colecţiei de poeme intitulate Diamantul conduce mîinile (poemele incluse au fost semnate de Trost, Virgil Teodorescu şi Paul Păun). Analize textuale şi comparaţii cu poeme ale ultimilor doi, din perioadele care preced cel de-Al Doilea Război Mondial şi de după 1945, au dus – printr-un proces de eliminare – la posibile identificări ale unor poeme scrise de D. Trost în anii războiului.   La colocviul dedicat lui D. Trost (care a avut loc în noiembrie 2014, la Craiova), discuţiile în jurul acestui subiect au fost reluate şi reanimate de prezentarea de către Nicolae Tzone a unor poeme bătute la maşină şi semnate Trost, regăsite într-o arhivă nespecificată (poate a lui Virgil Teodorescu?) (1.)   S-a ivit astfel posibilitatea de a compara, în mod direct, poemele identificate (de Saşa Pană şi Marin Mincu, printre alţii) ca aparţinînd lui Trost cu aceste poezii semnate. Spre marea mea surprindere, cele două grupuri de poeme nu semănau deloc […]