„Reforma“ utilitară în școala de teatru

Atunci cînd unui grup de animale sălbatice li se aruncă, în cuşca lor de la Zoo, o singură, insuficientă halcă de carne, ce credeţi că fac ele? Îl atacă pe îngrijitor? Ei bine, nu – evident, se bat între ele. Cam aşa s-ar putea traduce şi discuţiile periodice pe tema priorităţilor de finanţare din granturi publice, dintre „susţinătorii“ prioritizării „artei în educaţie“ (AIE) şi cei ai „încurajării“ creaţiei originale: în locul unei alianţe care să lupte împotriva subfinanţării generalizate şi să exploateze potenţialul specific al fiecărei abordări (de vreme ce arta în educaţie se face prin adaptarea şi rafinarea unor tehnici şi metode artistice – vezi teatrul oprimaţilor –, iar creaţia originală beneficiază de pe urma recontextualizării propriului instrumentar – teatrul devised s-a născut, de pildă, din practici de AIE), contrapunerea celor două şcoli de gîndire asupra viitorului artelor performative ia forma lui ori-ori. De fapt, dihotomia are rădăcini mai profunde, alimentată fiind de impulsuri pe de o parte de stînga (pentru care regimul „artei pentru artă“ e articulat pe un sistem de privilegii nu doar simbolice), pe de altă parte, puternic neoliberale (accentuînd reorientarea activităţilor artistice către dimensiunea lor utilitaristă, marcată de concreteţea rezultatelor). Încă şi mai mult, filozofia […]