FILM. Cu ce rămînem din Festivalul Super?

  • Recomandă articolul
Chiar înainte de ediţia a treia a Festivalului Super, scriam că această ediţie reprezintă „ieșirea din umbră“ sau din anonimitate: asta ne propuseserăm, și ni se părea că spre asta mergem. Și, credem noi, am reușit. Super, festivalul de filme făcute de adolescenţi, a adunat, la cele 5 proiecţii, de la 60 la 200 de persoane pe calup. Am avut două proiecţii cu filme diverse, în competiţie; o secţiune de filme realizate în diverse ateliere educaţionale, cum ar fi cel al Asociaţiei Vira sau Let’s Go Digital, de la Cluj; un calup care trata drepturile omului și unul de comedii și parodii. La Plantelor 47, am organizat expoziţia colectivă Coșmar, cu peste 70 de lucrări și cu peste 250 de oameni prezenţi (nu mai aveam loc, la un moment dat, să ne mișcăm în casă, de altfel, foarte mare, cu două etaje, de cîte 5 camere fiecare, și două terase). Tot pe parcursul festivalului am creat un fel de comunitate, de regizori invitaţi, oameni din echipă, spectatori fideli și voluntari, care s-au cunoscut între ei mai ales la cele două petreceri (una dintre ele cu concerte de muzică rock, alta unde s-a „mixat“ muzică electronică). Anul trecut am avut două […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }