Insomnia unui epicurian solitar
- 03-07-2015
- Nr. 779
-
Norman MANEA
- COMEMORARE
- 1 Comentarii
Le Figaro Littéraire consacră un dosar consistent la 20 de ani de la dispariţia lui Emil Cioran. Norman Manea, filozoful Peter Sloterdijk şi sociologul Simon Leys evocă figura acestui „marginal de succes“, autoexilat în Franţa încă din 1937. De altfel, în presa franceză, data de 20 iunie 1995 a fost comemorată prin apariţia unui mare număr de comentarii consacrate figurii lui Cioran. Bruno Corty, realizatorul dosarului, vorbeşte despre Norman Manea ca despre un mare scriitor, pe care presa suedeză îl prezintă, insistent, ca pe un „gigant al literaturii române“ (Dagens Bok), „a cărui reputaţie face din el un candidat serios pentru Premiul Nobel (Dagens Nyhete). Parcursul lui Norman Manea este comparat cu cel al scriitorului maghiar Imre Kertész, supravieţuitor al Shoahului şi victimă a dictaturii comuniste. Reproducem mai jos varianta originală a textului lui Norman Manea, apărut în Le Figaro Littéraire din 11 iunie 2015. Aflată la Paris, colega noastră, Adina Diniţoiu, ne-a trimis o corespondenţă referitoare la comemorarea dispariţiei lui Cioran în spaţiul cultural francez. „Scandalul“ existenţei poate fi asumat ca scandalul (exasperarea) de a exista. Efemeritatea, zădărnicia, burlescul și tenebrele stimulează contradicţiile multiple ale unui spirit mereu neliniștit și nihilist precum Cioran, exilatul prin excelenţă, străinul și înstrăinatul […]
„Doamne, m-am născut sfârşit în tine Preasfârşitule, – Şi uneori ţi-am jertfit atâta viaţă, c-am fost fântână săritoare prin striştea ta”. (Emil Cioran)