T-SHIRT. Cat on the Soft Thin Roof

Pisica se urcă în fiecare seară pe copertina ce oferă umbră cafenelei Semafor. Cafeneaua e proptită cu spatele pe zidul Palatului lui Diocleţian, iar pisica priveș – te, seară de seară, impasibilă, masoneria calcaroasă, regulată, alb-gălbuie, cu izbucniri vegetale pe la crăpături. Deasupra, lăstunii fac volute isterice, ca niște escadrile de vînătoare – ceea ce și sînt. În timp ce lăstunii atacă insectele crepusculare, pisica e fascinată de arhitectură. Mi se pare normal – e un loc unde nu există o distracţie mai mare decît asta – privitul arhitecturii.   Ce mă învaţă ea – pisica? E greu de spus, drept care mai beau un pahar de Malvazija, un vin din familia aceea zgomotoasă, pe gustul meu (Grüner Veltliner – Tocai Friulano – Verdicchio – Vinho Verde – Vigogner – Muscadet sur lie) și cobor în oraș, să văd mai bine. Orașul e Split, Aspalathos, o îngrămădire de piatră pe malul Mării Egee, unde pariul istoriei cu timpul pare cîștigat temporar de istorie, adică de ceva care are sens pentru că a murit cu folos.   Drept care pizzeriile nenumărate, cafenelele relaxate, restaurantele invadate (de turiști), supermarketurile cu aer condiţionat, totul se află conţinut de arhitectura simplă morfologic, dar sofisticată […]