Avem un Cod Fiscal? Ce facem cu el?

  • Recomandă articolul
Noul Cod Fiscal a fost votat la limita unanimităţii de către parlamentarii de toate coloraturile politice. A trecut en fanfare, cum ar veni, prin furcile (caudine) ale democraţiei reprezentative, cu tot cu amendamentele propuse de opoziţia penelistă (ghici cine a propus reducerea TVA la 19% în loc de 20%?). Nu cred c-am auzit vreo dezbatere serioasă despre acest Cod, dincolo de încîntarea generală pentru reducerea TVA, eliminarea taxei pe stîlp şi a supraaccizei pe carburanţi. Iar dacă s-a discutat despre „mărirea bazei de impozitare“ prin eliminarea exceptării de la plata contribuţiilor sociale şi de sănătate pentru contractele de activităţi independente ocazionale sau despre efectele noilor prevederi privind datoriile fiscale ale „persoanelor fizice autorizate“ (PFA – IT-işti, maseuri, electricieni, designeri, fotografi, alţi artişti, jurnalişti etc., pînă la peste 800.000, din care 220.000 sînt şi salariaţi), pentru care cota de taxare va creş­te de la cca 26% la cca 43%, sau privind microîntreprinderile, aceste discuţii s-au purtat în subsolul unor pagini de Internet prea puţin citite. Înainte să trebuiască să dea socoteală despre tablouri pitite te miri unde, fostul ministru Darius Vîlcov a mărturisit foarte sincer că scopul acestui Cod Fiscal e să „producă“ vreo 300.000 de (noi) contracte de muncă – […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.