Portret de grup în mişcare

Aş putea să încep să povestesc despre primul meu festival de la Bistriţa ajutîndu- mă de cîteva versuri pe care acolo le-am auzit prima dată: „aş putea să mă angajez ca făcătoare de declaraţii de dragoste, ar trebui să/ existe această meserie pentru unul dintre cele mai importante lucruri din lume“. Sînt rînduri copiate dintr-o primă carte de poezie, o carte de debut, subţire ca toate concentratele de versuri, exactă şi proaspătă, fix cum ar trebui să vorbească un poem. E scrisă de Paula Erizanu şi mă ajută, iată, să încep această relatare, care este şi o declaraţie, dacă nu de dragoste (cenzura e aspră), atunci măcar de ataşament. S-o numim declaraţia mea de camaraderie pentru poezie, iar numirea asta aduce automat la suprafaţă un alt text, al unei alte poete, Simona Popescu, desigur, şi pledoaria ei pentru poezie, din Lucrări în verde. Şi Simona a fost la Bistriţa, tot pentru prima dată, cărticica Paulei e subţiratică şi verde, iar eu deja fac rime cromatice şi sentimentale absolut involuntare. Probabil că este efectul Bistriţa asupra scrisului la cald. Amprenta poloneză Ca să fiu, totuşi, exactă, cît pot fi de exactă amintindu-mi poete şi poeţi citind, am adus cu mine o […]