LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Varlam Şalamov şi I.V. Stalin
- 24-07-2015
- Nr. 782
-
Cristina MANOLE
- Rubrici
- 1 Comentarii
Varlam Şalamov (1907-1982) a fost (este şi va rămîne în istoria literaturii) un extraordinar scriitor rus. Iosif Vissarionovici Stalin (1878-1953) a fost (nu mai este şi va rămîne doar ca o umbră urîtă a istoriei secolului al XX-lea) un marcant lider politic rus. Două mari personalităţi, fiecare în felul ei. Despre primul ştiu doar cîţiva împătimiţi de literatură şi istorie. Despre numele celui de-al doilea a auzit şi ştie te miri cine, de pe orice meridian al lumii. Nu vreau să punem faţă în faţă binele, să zicem, şi răul, în mod cert, ci doi oameni al căror destin a fost legat unul de celălalt. Apariţia celui de al doilea volum alPovestirilor din Kolîma (Editura Polirom, 2015, traducere din limba rusă şi note de Magda Achim şi Alexandra Fenoghen, cu un util tabel cronologic şi o notă despre ediţia românească, de parcă editura ar fi auzit bombănelile mele la comentarea primului volum, dar mai ştii, la noi lipsa de logică ţine de o anume logică a ilogicii etc.) coincide (fericit, aş spune) cu editarea volumului Tînărul Stalin (Editura Polirom, 2015, traducere de Justina Bandol) al prestigiosului istoric britanic Simon Sebag Montefiore. Astfel că asocierea celor două nume, Şalamov şi Stalin, […]
exista o vorba a lui Max Weber care spune ceva despre faptul ca valorile se modifica in civilizatie…si ca odata cu modificarea valorilor in civilizatie faptele in istorie se reinterpreteaza si ca de aceea istoria se rescrie in permanenta…de unde iluzia ca fiecare rescriere este ajunge la adevar, celelalte fiind pe langa…
dar ma duc si la Tocqueville
,,,,istoricii care scriu în secolele aristocratice consideră de obicei că toate evenimentele depind de voinţa şi de atitudinea anumitor oameni şi leagă, dintr-o tendinţă firească, revoluţiile cele mai importante de cele mai neînsemnate incidente. Cu sagacitate pun în relief cauzele mici şi adeseori nu le mai zăresc pe cele mari”
,, istoricii care trăiesc în vremurile democratice vădesc tendinţe total contrarii. Cea mai mare parte dintre ei consideră că individul nu are nici o influenţă asupra destinelor speciei şi nici cetăţenii asupra soartei poporului. În schimb, atribuie senzaţionale cauze generale tuturor faptelor mărunte particulare”;
cam ciudat ca traind in vremurile acestea sa citesc texte *feudale*..