Semnificaţia unei sentinţe
Alexandru Vişinescu, primul şef de puşcărie comunistă condamnat de o instanţă din România pentru crimele sale
- 25-07-2015
- Nr. 782
-
Andrei MURARU
- ON-LINE - ACTUALITATE
- 0 Comentarii
Alexandru Vişinescu a devenit primul comandant de închisoare comunistă condamnat de o instanţă din România pentru crimele sale, săvârşite în exerciţiul autorităţii, aşa cum anticipam acum câteva săptămâni, tot în Observator cultural [1]. Ştirea a făcut deja înconjurul lumii [2] în timp ce Vişinescu, anunţă presa [3], a refuzat să iasă vineri din casă. Judecătoarea Carmen Veronica Găină, de la Curtea de Apel Bucureşti, care a judecat dosarul pe fond, a hotărât să-l condamne la 20 de ani de închisoare cu executare. A dispus totodată ca acesta să-şi piardă gradul de locotenent-colonel, să achite în solidar cu statul român 300.000 de euro rudelor victimelor (bani pe care Vişiniescu nu îi are [4] şi vor fi plătiţi din bugetul public), ca şi cheltuielile de judecată; Vişinescu urmează să-şi piardă totodată drepturile civile pentru o perioadă de cinci ani. Sentinţa echivalează cu o condamnare pe viaţă La cei 90 de ani ai săi, pe care îi va împlini în septembrie, fostul comandant de la Rm. Sărat îşi aşteaptă acum sentinţa finală, în caz că va face recurs, la Curtea Supremă, care se va pronunţa probabil până în primăvara anului viitor. Dacă rămâne aşa, aceasta sentinţă echivalează cu o condamnare pe viaţă. Culpa […]