Hitler, Atatürk şi legăturile germano-turce
Interviu cu Stefan IHRIG
- 06-08-2015
- Nr. 784
-
Edward KANTERIAN
- ISTORIE RECENTĂ
- 2 Comentarii
Stefan Ihrig este un tînăr istoric german, specializat în istoria modernă europeană şi turcă. A studiat istorie, turcologie şi ştiinţe politice la Freie Universität din Berlin şi şi-a luat doctoratul la Universitatea din Cambridge, cu o lucrare de spre percepţia asupra Turciei a extremei drepte germane în anii 1919-1945. A fost lector la Institutul de Turcologie din Berlin între 2005-2007, cît şi lector în Istorie la Universitatea din Regensburg. În prezent este Polonsky Postdoctoral Fellow la prestigiosul institut Van Leer din Ierusalim, unde cercetează atît istoria fascismului, Shoahul, genocidul armean şi relaţiile turco-germane, cît şi sociopolitica violenţei, teoria conflictului şi logica naraţiunilor colective. Ihrig a publicat două monografii majore, una despre românism şi moldovenism (2008), cealaltă despre Atatürk în imaginarul nazist, apărută anul trecut, la Harvard University Press. A încheiat de curînd manuscrisul unei noi cărţi, în curs de apariţie la aceaşi editură, despre atitudinea Germaniei faţă de problema armenească în Turcia, de la Bismarck la Hitler, cît şi despre felul în care naziştii au găsit în genocidul armean din 1915, o posibilă inspiraţie pentru Shoah. A publicat peste 120 de articole şi recenzii pe diferite teme istorice, inclusiv pe importante probleme româneşti, de exemplu: dezbaterea trecutului comunist, Holocaustul în […]
Va multumesc pentru comentariul interesant. Nu cred ca mesajul dvs. contrazice cele discutate de noi. Interviul nu se concentreaza pe atitudinea Turciei fata de Germania, ci invers. Si mai ales nu afirma ca Turcia kemalista a fost un prieten al celui de-al treilea Reich. Si se afirma: „Viziunea naziştilor asupra Noii Turcii a lui Atatürk era una extrem de selectivă.”
Punctul 1: Interviul a fost luat in engleza. Intrebarea a doua era: „So the main attraction was the fact that Atatürk had resisted the Entente?” „To resist” este aici folosit in sensul de „a infrunta cu succes”.
Punctul 2 ignora lunga istorie turca de epurare etnica impotriva crestinilor, inclusiv grecilor, inca din sec. XIX.
Punctul 3 nu se refera la tema si perioada discutata de noi, la fel ca nici punctul 4.
1. Antanta a ocupat stramtorile si Istanbulul militar la finele lui 1918 transformandu-i pe su;ltan si guvernul otoman in jalnice slugi ale lor. Evident ca Ataturk, invingatorul de la Gallipoli, si-a aparat patria
2. Grecia iresponsabililor politicieni condusi de iresponsabilul rege Constantin (bunicul lui Mihai, cred) a atacat Turcia incercand sa cucereasca Asia Mica egeeana si Istanbulul. Rezultatul a fost catastrofal: ajutat de Lenin, Ataturk a zvarlit armata greaca in mare si apoi, AMBELE PARTZI s-au purificat etnic: cca doua milioane greci din actuala Turcie versus cca 800 mii turci din Tracia (Salonicul era aproape un oras turcesc inainte de WW1).
3. Urmasii lui Ataturk – Inonu mai ales – au fost clar pro-britanici in WW2.
4. Germanii au fost ajutati in razboiul cu Stalin de legiuni militare ale tuturor nationalitatilor din zona Caucazului – de la musavatistii fugiti in 1920 din Baku pana la Armenische Legion a generalului „Dro” (generalul a locuit multi ani in Romania, semnalez excelentele memorii ale unui armean roman publicate de Horasangian recent, felictari domnule Bedros!)
Asa ca Turcia kemalista a fost departe de un prieten al celui de-al treilea Reich, ca l-o fi apreciat Hitler pe Ataturk e altceva, real-politik este ca Turcia a declarat razboi Reichului si a ajutat Aliatii in WW2.