MUZICĂ. Succesul nu are nevoie de explicaţii

La Orchestra Naţională de Tineret se rîde mult. Sînt tineri, se cunosc deja bine între ei şi, lucrul cel mai important, sînt legaţi de realizări deosebite pe scene de concert importante ale Europei, unde şi-au clădit un renume invidiat chiar şi de orchestrele profesioniste. Ceea ce face, însă, diferenţa în rîsul lor este faptul că acesta nu are sonoritatea neplăcută a băşcăliei sau a hazului de necaz, ci nota stenică a datoriei împlinite acolo sus, pe scenă, unde fiecare greşeală se aude. Nu sînt un pluton disciplinat, ci o adunare de tinere personalităţi artistice diferite, orgolioase şi care ar putea fi uşor doborîte dacă s-ar gîndi prea mult la ziua de mîine. Observîndu-i şi cu ocazia celor două recente deplasări în Italia, desfăşurate într-o foarte scurtă perioadă de timp, respectul meu pentru ei a cîştigat noi nuanţe datorate unui tip de disciplină colectivă autoimpusă, dublată de ambiţia de a nu-şi dezminţi renumele. Este deja un renume în contul căruia invitaţiile la festivaluri internaţionale devin tot mai dese.   La Toblach, Orchestra Română de Tineret a avut în program Rapsodia I de Enescu, Burlesca pentru pian şi orchestră de Richard Strauss, avînd-o ca solistă pe pianista Oxana Corjos, şi Simfonia I […]