Master class

Dacă aş lua în serios toate topurile și listele pe care le fac criticii lipsiţi de talent sau de chemare, generaţia ’80 mi-ar părea cîştigătoare: e un apetit extraordinar pentru liste, iar cei mai acerbi îmi par susţinătorii șaizecismului, deşi e evident perdant în ochii oricărui simplu cititor. Judecînd însă după rezultate, generaţia optzeci abia acum îşi aşază coroana pe frunte: nu numai că antologiile personale arată fără tăgadă valoarea individuală a optzeciştilor, dar şi aspectul general al literaturii noastre seamănă cu o hartă de unde nu mai poţi extrage continente și să scrii hic sunt leones. La o inocentă lectură a oricărui roman, Ivasiuc e mic copil pe lîngă o proză scurtă scrisă de Cristi Teodorescu.   A fost o cursă începută prin ’70-’80, în facultăţile de Litere, de studenţi citiţi, care erau la curent cu tot ceea ce se scria în lume (în condiţii cel puţin vitrege) şi care, noutate extremă, știau teorie. Acum, teorie ştie orice dobitoc, mai greu e s-o bagi în literatură fără a lăsa impresia că eşti sculer-matriţer. Adică s-o faci natural. E adevărat că şi în cadrul unui volum care a făcut ulterior canon, cum a fost Desantul, au existat niște mîncătorii (multe […]