TEATRU. Ce tip de subiectivitate produce școala de teatru din București? (II)
- 25-09-2015
- Nr. 791
-
Ion DUMITRESCU
- Arte
- 3 Comentarii
La Facultatea de Teatru trebuia să te integrezi într-una dintre viziunile regizorale autorizate. În funcţie de „clasa“ la care fuseseși repartizat, ţi se livra o viziune pe care trebuia să o cinstești. Lucrai și îţi ajustai ideea pînă se potrivea cu cerinţele „viziunii“. Genurile de spectacol cu care se jongla pînă la saturaţie erau cel expresionist și cel suprarealist, cu un cult al metaforei la pachet. Învăţai tot eșafodajul Simbolului. Stanislavski, Grotowski, Purcărete, nimic nu ieșea din schemele și referinţele venite pe verticală, de sus în jos, și bine fixate în circumvoluţiunile subiectivităţii produse de UNATC. Facultatea de Teatru era obsedată de metodă, de „adevăr“, existau o serie de autori universali care trebuiau neapărat studiaţi programatic, deși erau deja storși pînă la ultima picătură de generaţiile precedente. Fără ei, nu exista actorie sau regie de teatru. Exagerînd puţin, în primul și în al doilea an, părea că toată lumea „face“ Shakespeare, iar în al treilea și-al patrulea, îmi părea că toţi studenţii joacă sau pun în scenă Cehov (cu variaţii ocazionale, precum Ibsen sau Strindberg). Mediu artistic caduc Întîlneam, la momentul respectiv, un mental dominat de „psihologic“, de „poetic“ pseudofellinian, de vestitul Arlechino, care apărea frecvent la orizont […]
articolul poate fi citit ca o diagnoza organizationala…nu este un eseu de critica literara…
am apreciat curajul, autonomia, claritatea noțională, adică definirea corectă, din punct de vedere epistemologic, a situațiilor reale..la vârsta lui eram o proastă și nici acum nu sunt cine știe ce…
din diagnoza prezentată poti deduce principiile și valorile culturii organizaționale…in afara celor spuse direct de autor….
nici autorul și nici subsemnata nu am făcut aprecieri legate de spectacolele de teatru…
ultimul spectacol văzut a fost punguța cu doi bani, în clasa a II-a din care nu am înțeles de ce ăla care dă din gură, adică cocoșul, precum dumneata, trebuie să fie văzut mai bine decât găina care face ouă, adică produce ceva, exact ca mine, mulgătoare de vaci…
tratamentul legat de Hobbes este mersul la bibliotecă și studiu, studiu, studiu…cum a zis leninistul! pentru momentul când te apucă somnul este bine să-ți iei bidon cu apă, nu se recomandă laptele…
succes, vorba aia, să nu ajungi bătrân și neînțelepțit!
din grajdul de unde-l comentezi pe Hobbes câte spectacole de teatru ai văzut in ultimul an
poate mergeți împreună : bidoanele cu lapte, ifosele unui aiurit și sofismele altuia
lumea descrisă este o lume coruptă…corupția înseamnă degradare și devalorizare..
tehnic vorbind, e vorba de o cultură a organizației centrată pe putere, bani și controlul cunoașterii..cireașa de pe tort, masoneria…blindajul complet..
oameni care nu au habar ce înseamnă suferința ..am mai spus, 2 din 5 români trăiesc sub 3 euro pe zi…știu ei asta? simt ei asta?
sunt morți, definitiv morți..vorba din biblie, pe ăștia nici moartea nu-i mai sperie..
articolul e foarte bun. Nu va schimba nimic. Va primi încuviințarea celor puri și puțini, dar de schimbat nu va schimba.
cum se schimbă un om? de ce s-ar schimba un om?
spațiul nostru cultural nu le are cu metafizicul, nici cu conștiința vinovăției, nici cu ideea de urmă, nici cu aceea că suntem între două moșteniri, aceea pe care am primit-o, aceea pe care o lăsăm, nu avem treabă eternitatea, cu salvarea ființei prin intrarea în memoria celorlalți..
cum se schimbă mai mulți oameni care trăiesc împreună?
o poveste reală: copil de 12 ani bolnav de cancer cerebral, vine la terapeut și îi spune că ar vrea să trăiască, terapeutul îi dă prescrie un regim alimentar, părinții celorlalți copii protestează pe lângă diriginte și cer ca copilul bolnav să fie scos din clasă..erau deranjați de ce mânca băiatul în cauză în pauze..suferind, băiatul vine la terapeut și îi spune că el ar vrea să trăiască, dar trebuie să renunțe la regimul recomandat..
aici suntem…imuni la suferință..