T-SHIRT. Antigravitaţia

În grădina Mariei S. totul decurge firesc, gravitaţional. Merele se sparg cu un pocnet înfundat pe caldarîmul peronului din faţa casei. Nucile fac şi ele urme, negre, la contactul cu dalele cenuşii. Omizile verzi coboară vertical după micul dejun din coroana pomilor, derulînd un fir transparent de mătase salivară, şi aterizează la punct fix în iarba umedă, ca nişte alpinişti experţi. Pe zidul dinspre sud, şopîrlele contrazic această forţă a alunecării şi căderii, alergînd către streaşină, la umbra căreia stau ascunşi ţînţarii aşteptînd umezeala nopţii. Ca şi veveriţa neagră din curtea vecină, care parcurge cu viteză nebună trunchiurile netede ale oţetarilor, şopîrla cenuşie nu pare să aibă o relaţie cu gravitaţia, schimbîndu-şi parcursul împotriva acesteia în orice clipă, fără efort. Îmi amintesc de Kairos, de lupta sa cu  dez-echilibrul balanţei, pe care o poartă pe braţe, ca pe un destin: zeul clipei, condamnat la fugă perpetuă, nu din faţa vînătorilor de oportunităţi, ci în urmărirea balanţei, pe care ar vrea să o fixeze, în zadar. De îndată ce un punct de stază e atins, lama tăioasă a schimbării marchează printr-o altă incizie trecerea timpului, alunecarea, căderea.   Această lume, observată mai lesne în soarele oblic, matinal este ordonată de prezenţa unei […]