În ediţia tipărită, două articole despre cazul Oprea, semnate de Bedros Horasangian şi Cristian Pîrvulescu

Deja, la începutul anului 2014, Gabriel Oprea provoca – prin refuzul său de a-i permite lui Klaus Iohannis să preia Ministerul de Interne – dispariţia USL. Şi, nu este deloc exclus să fi fost unul dintre cei ce l-au sfătuit insistent pe Victor Ponta să intre în riscanta competiţie pentru preşedinţia României. Dar, după declanşarea scandalului Gigina, capacitatea sa de negociere s-a năruit, devenind din cel de care depindea soarta politică a lui Victor Ponta, prizonierul acestuia. Marja sa de manevră s-a redus considerabil, iar sprijinul politic de care beneficia a început să se erodeze. Să fie începutul sfîrşitului? Ca şi Victor Ponta, Gabriel Oprea este un supravieţuitor, şi va încerca, pînă în ultima clipă, să-şi conserve puterea. (fragment din articolul Între logica controlului puterii şi apărarea „interesului naţional“ de Cristian Pîrvulescu)   Ţara mea tot invocată de pseudo marele lider al unei drepte inexistente, Traian Băsescu, este şi Ţara mea. Ţara noastră. Ţara celor care au făcut Marea Unire, în tranşeele primului Război Mondial. Ţara mea, România Mare, care azi se zbate să rămînă ţara propriului popor. Dincolo de doctrinele politice, ideologiile şi interesele strategice ale aliaţilor noştri. Ţara mea nu înseamnă doar defilări cu pieptul înainte – „spécialité […]