INTERSECŢII. Poetul şi identitatea (I)

„L’oeuvre de Kafka conquiert son universalité non point en prêchant la cause de l’universel mais en annonçant, d’une voix singulière, que la solitude est grande et que le dialogue fait défaut.“ Jean STAROBINSKI În faţa unei evidente disproporţii a numărului autorilor de origine evreiască în avangarda românească de după Primul Război Mondial, mi-am pus şi eu întrebarea – pe care, de altfel, şi-au pus-o mulţi, înaintea mea – de ce acest fenomen. Cum se explică rezonanţa, aparent excesivă, a acestor autori cu modernismul radical al avangardei? Într-o tentativă de răspuns iniţiată cu mai bine de zece ani în urmă (vezi volumulIdentitatea evreiască şi antisemitismul în Europa centrală şi de sud-est, publicat de Institutul Goethe din Bucureşti, în 2003), încercam să resping clişeele întîlnite la unii critici binecunoscuţi precum Eugen Lovinescu, Călinescu sau, mai recent, Crohmălniceanu. Deconstruirea argumentelor s-a dovedit a fi însă partea cea mai uşoară a efortului meu, mai dificilă fiind partea pe care am putea să o numim „constructivă“: totuşi, de ce această prezenţă masivă? Soluţia propusă de mine mergea în direcţia citatatului de mai sus, din eseul lui Jean Starobinski, intitulat Note sur le Judaïsme de Kafka (în „Aspects du génie d’Israël“, publicat în revista Les Cahiers […]