Statul a ars

Cea mai mare durere a copilăriei mele a fost aceea cînd m-am pîrlit la un deget. Fără îndoială, cea mai crudă suferinţă a unei fiinţe vii este aceea creată prin foc. Tocmai de aceea, în Evul Mediu, o epocă în care uneori atrocităţile sînt departe de a fi imaginate în lumea noastră, moartea prin foc era considerată drept cea mai mare pedeapsă, hărăzită vrăjitoarelor şi ereticilor. Focul, cu el şi cu apa, nu te joci dacă vrei să trăieşti bine pe pămînt. Aşa suna în esenţă triada prietenoasă, după vechii greci, aceea care se întoarce împotriva ta, dacă este folosită fără bună cuviinţă. Argonauţii, plecaţi în căutarea „lînii de aur“, după cum ne spune tot mitologia greacă, fără îndoială mai făceau în serile friguroase focul şi pe navă, dar nu se ştie să fi ars vreauna dintr-un accident şi nu dintr-o bătălie. Nu aveau nevoie de pompieri, pentru că respectau puterea focului. România e ţara morţilor ucişi fără să fie vinovaţi. De cînd mă ştiu, în afara criminaluiului Râmaru, care a fost  un fel de Jack Spitecătorul al Dîmboviţei, nu plăteşte nimeni niciodată nimic. Cu atît mai puţin cu cît a fost vorba, nu-i aşa, doar de o simplă distracţie şi […]