De ce e împinsă arta în subsoluri?
- 11-11-2015
- Nr. 798
-
Georgiana SARBU
- Actualitate
- 3 Comentarii
Pentru prima dată, nu ştiu cu ce să încep. Ştiu doar că am pus mîna pe tastatură cu o furie pe care n-am mai simţit-o din adolescenţă. Şi, oricum, ceea ce urmează să spun e doar un ciob din povestea „Colectiv“. Îl cunosc pe basistul trupei Goodbye to Gravity de zece ani. De cînd formaţia se numea Thunderstorm, iar el mai avea puţin şi devenea arhitect cu acte în regulă. Alexandru Pascu. Pentru noi e Alex sau Pascu. De cînd s-a întîmplat nenorocirea, sînt blocată în aceeaşi rutină. Mă rog să nu moară, de dimineaţă, de cînd mă urc în maşină şi rămîn singură, şi seara, înainte de culcare. În fiecare zi, inventariez frînturi de momente, fraze savuroase pe care le spunea sau discuţii interesante, pe la petreceri sau la 100 de beri, pe Lipscani. Pascu e, fără îndoială, un tip cu umor. De exemplu, acum, rîd de una singură, despre cum povestea el că a căzut de pe un scuter, astă-vară, în vacanţă, în Italia. El ieşise destul de şifonat, dar C., prietena lui, care sărise „ca o gazelă“, nu a păţit nimic. Mă rog, poate voi n-o să rîdeţi, iar eu o să dau din rîs în plîns, […]
minunat ati scris, din tot sufletul…sunteți acolo, în spatele cuvintelor..
nu știam povestea nici unuia dintre cei dispăruți, așa că, cumva, le-ați salvat ființa, introducându-i în memoria mea, dar nu numai a mea…
iar completarea din postare mi-a amintit un gând al lui Walter Benjamin…l-am trăit deseori și care de multe ori nu-mi dă pace: *trecutul poartă în el un indiciu secret prin care se raportează la mântuire*..
de ce acel indiciu legat de mântuire nu a fost vizibil în prezentul lui?
mulțumesc pentru text, mulțumesc pentru postare…
Imi pare atat de rău ca nu am facut mai multe pentru ei, atunci cand trăiau. Iar acum s-a dus si Alex… Nici o clipa nu m-am gândit ca n-o sa reușească…. Săptămana trecută, cand scriam articolul, imi imaginam cum o sa i-l duc la spital, atunci cand s-ar fi stabilizat si doctorii i-ar fi dat voie sa primească vizite…. Imi pare atat de rău…. Erau niste oameni extraordinari. Pot sa garantez asta.
Mare dreptate ai cand scrii. „Ştiu ei că „sataniştii“ aştia, care au murit, erau nişte reale valori, care ar fi putut constitui baza salvării lumii în care trăim? Ştiu ei că unul dintre chitariştii formaţiei, Mihai Alexandru, Mişu, aşa cum îi spunea Alex Pascu, era cel mai tînăr vicepreşedinte al Asociaţiei Profesionale a Urbaniştilor din România? Că el şi Cătălina Ioniţă, prietena lui, predau la Facultatea de Urbanism şi aveau doctorate muncite, nu ca politicienii care se perindă azi, cu funcţii importante? ”
Felicitari pentru articol!