Domnia fricii
- 18-11-2015
- Nr. 799
-
Cristian PÎRVULESCU
- Politic
- 1 Comentarii
Din motive aparent diferite, mai peste tot în lume, domnia fricii înlocuieşte domnia legii. Pînă şi democraţia de vitrină, menţinută pentru a crea impresia solidităţii regimurilor liberale, devine o nălucă. Justificări pentru această stare de lucru există: în Vest, de la 11 septembrie 2001 încoace, terorismul devenea alibiul restrîngerii libertăţilor şi transformării statului de drept în contrariul său; în Est, peste eterna frica de schimbare (modernizare, occidentalizare, globalizare) se aşterneau, precum straturile de zăpadă nouă peste cea veche şi îngheţată, fricile contextuale (de pierdere a identităţii creştine, de refugiaţi etc.). Nu e deci de mirare că o mişcare de protest este metamorfozată într-o revoluţie de catifea, care pune democraţia reprezentativă în derută. Dar nu doar Parlamentul şi aşa-zisa „veche“ politică sînt puse în derută, dar şi statul de drept se estompează sub presiunea acestui actor ad hoc, invocat pentru a produce frică: strada. Iar cînd mesajul străzii, altfel un protest cu geometrie variabilă, este instrumentalizat pentru a justifica formarea unui aşa-numit guvern tehnocrat, întreaga legitimitate a procesului democratic este pusă între paranteze. Cît de constituţional poate fi un guvern care se revendică doar de la o parte a naţiunii, cînd – în articolul 2, aliniatul 2 din Constituţie – se […]
NU
„Să fie devenit frica un mecanism prin care să se schimbe lumea?
„
Nu e chiar aşa. Intro singură limbă nu se pot concentra MULTITUDINEA, pluralitatea omenirii, a lumii.
Democraţia în lumea anglosaxonă nu prea are nimic comun „pe viu” cu democraţia origonală de pe malurile Dimboviţei. Democraţia din UE 1949-1989 nu are nimic comun cu NATIUNEA ceauşistă şi succesorii…”nu ne vindem ţara…”.
Black Box.
Ce e în interiorul „democraţiei originale romănesti” ocupă partea centrală a textului şi e bine prezentat.
Mai nimic din „limbajul restrîns” (de fapt prin experienţa limitată prin geografie, limbă şi biografie) al autorului, nu e valabil pentru „vest-occident” în sens istoric (perioadă mai lungă) şi viabilitatea democraţiilor clasice în vest-occident.
Riscul personal şi riscul „societăţii” sunt parte constituantă în intelegerea de sine al democraţiilor clasice. Jurnalistica şi moda de a promova cîte o senzaţie zilnică, săptămînală… temporară (rareori un an) nu sunt sîmburele real al democraţiei în vest-occident.
MEINUNGSFREIHEIT …. libertatea cuvîntului şi al expresiei sunt la americani, englezi o valoare supremă. Dar nu şi un singur adevăr. Vorbe şi fapte ! „Sunt mai multe adevăruri”…E. Hemingway.
Moda de a propaga senzaţii nu e sîmburele democraţiei. Instituţiile americane, engleze… în vest-occident… sunt puternice, viabile şi rezistă la „frica” menţionată. Democraţia nu este o asigurare „oll inclusive”. „….Democraţia este un sistem de guvernămînt slab….… dar e mai bună decît orice alt sistem de guvernămînt”… după Winston Churchill.
Senzaţiile de pe malurile Dimboviţei nu au „omolog” în vest-occident, …. ele sunt autohtone, specifice……
Conflictele de interese, conflictele beligerante, crizele de tot felul… sunt parte constituantă în democraţiile clasice din vest-occident. Miniştri se schimbă… postaşii rămîn.
Unghiul îngust al vederii, al inţelegerii unui comentator de pe malurile Dimboviţei (istoria Transilvaniei nu e identică cu Istoria Romănilor…) poate să umple un suflet, o minte a unui cetăţean care caută….. încercare şi eroare. Nimic nu e „omolog” între democraţia originală şi democraţiile clasice anglosaxone vest-occidentale.
Nu.
Eu cu cine votez?