FILM. Devorat de propria îngîmfare: Youth
VIDEO trailer Youth
- 20-11-2015
- Nr. 799
-
Ion INDOLEAN
- Arte
- 9 Comentarii
Paolo Sorrentino este un obişnuit al celor mai importante competiţii cinematografice internaţionale, dar a fost validat şi de reprezentanţii publicului larg, cînd, anul trecut, La Grande Bellezza, i-a adus Oscarul. Or, asta îl face abordabil ambelor grupuri cinefile şi confirmă că regimul de funcţionare al celor două lumi începe să semene – festivalurile caută tot mai mult cinema digerabil (şi) pentru spectatorul de multiplex, iar la mall se pot viziona şi produse ceva mai artsy decît, să zicem, acum zece ani. Cert e că, la fel ca alţi cîţiva auteuri italieni ajunşi recent la apogeul carierei, şi napoletanul tinde să elaboreze întrun mod foarte sofisticat pe marginea ideilor care îl preocupă, dînd, totodată, tonul unei tendinţe eclectice. Dacă restul valurilor naţionale se afirmă prin conservarea minimalismului şi prin redarea seacă a unor istorii individuale periferice, cineaşti precum Sorrentino optează pentru tablouri grandios-exuberante. Dintre toate demersurile realizate în acest fel, Youth pare cel mai dornic să impresioneze, să opereze îndrăzneţ cu aforisme, să reconstituie cît mai multe activităţi specifice bogătaşilor, ţintind, pesemne, către fiecare laur în parte. Despre film, Sorrentino spune că „totul e foarte simplu, foarte liniştit“, invers faţă de proiectul lui anterior – afirmaţia şi-o fundamentează pe […]
Ca-n lentoarea unor filme, dialogul moare dulce
Păcat cum astfel, schimbul de replici îşi pierde farmecul cronologiei
diluat de o abordare teribil de molcomă a transpunerii în subsolul paginii
a ideilor-texte despre una şi alta, altele şi alţii, a celor care se străduiesc, uneori duios,
alteori tăios, întru animarea peisajului tern şi busculat de izuri, parfumuri miasme străluciri de o clipă,
pierderi de/din vedere, dar mai ales stîlciri de nuanţe şi de esenţe.
Astăzi, din păcate, şi pentru din ce în ce mai puţini, nu toate drumurile mai duc la Roma,
la fel precum o transparentă şi surdă răsucire a amintirilor în rană, rămîne printre cerneluri în sepia şi gris-uri, fumuri şi negru, doar o peliculă ca o radiografie a unei „dureri” necunoscute.
………………………………………………………………………………………………………………………….
Urcînd treptele, chinuiţi sînt genunchii, hîrşîite-s muchiile, gîndurile-unghiile
Greu în acest impas „la desposizione”
De-a [ne] ascunde „caravaggielesc” în sala obscură
Într-un film care ne urcă şi ne doboară
Prin frumuseţea unei lumi dispărînde
În aburii termelor şi zgomotelor ce se abat la porţile cetăţilor larg deschise precum coapsele femeilor
lăsat-rămase înţepenit-îngheţat-moarte în urma trecerii cu prea puţine „repiuri” a hoardelor barbare năvălind de aiurea azi printre noi şi-n propriul lăuntru inoculat azi deja ros de-ndoieli somnolenţe şi leni obscene scîncete surde scenete de „mises en berne avant ou aprés la descente au tombeau ou aux enfers ” deliruri ideologice şi milioane de explicaţii, secvenţe, cuvinte, versuri, vorbe, veacuri.
În sanatoriile din munţii pleşuvi scapă de-aici, d°r°acii sau cine mai poate.
……………………………………………………………………………………………………….
Film, Flim, Flit şi Errol Flynn, Eroul Fin, The End !
Unde eşti tu Peter Pan ?
Oare doar acesta să ne fie sindromul ?
Complicat !
Colportat !
Complot !
Compot !
Compost !
Colmatat !
& Comp.
Fascinant !
and
Fantasmatic !
Nimic nu poate face mai mult decît
cufundarea-n propria noastră fiinţă aprig necunoscută harpică armonie histrionică vis
UNDE
simpaticul Sorrentino nici măcar cu o scenă-n bazinul reciclărilor andropauzine
nu poate fi luat în seamă nici măcar pagină antologică cinefilă formă adăugată unui durînd
nodul arctic, o prelungire …..
CE FILĂ oare s-ar putea aşeza lîngă neliniştea celestă a căutătorului de simple trăiri adevărate printre oamenii aceştia de pre pămîntul in-cesta cel înghesuit în propria-i sudoare groasă ca păcura ?
Dat fiind ca imi pare ca o marunta ebulitie s–a pornit à propos de prestatia lui Sorrentino, am sa adaug ca nu stiu nimic despre natura omului care il locuieste pe regizor; in vremile de azi avem libertatea de a face dreptate (parca, totusi, mai rar) sau de a nedreptati pe cineva. De-ar fi adevarat ca omul nostru de cinema adaposteste intru sine (in opera lui) un intreg univers de ingamfare (vine de la “gonfiare”, it.) , o justitie inexorabila ne aminteste ca “on peut aimer d’amour quelqu’un dont on sait que tout en lui est méprisable”… Ma multumesc sa-i vad, urmaresc filmele si sa constat cu seninatate ca nu ma pierd in ele, ca ma paste mai la tot pasul, daca nu neaparat o bucurie intelectuala, macar una a simturilor. Sorrentino face permanent un florilegiu de nenumarate momente memorabile in care discursivul imaginii si cel al vorbei/cuvintului /son-ului se armonizeaza ori se muleaza unul dupa altul. S-ar putea sa fie maniera sa de a face exercitii de admiratie ori limita creativitatii sale. Nu uita niciodata (auto)ironia/deriziunea (ce i se poate reprosa ca ipocrizie). In Youth/Giovinezza, in asteptarea levitatiei (levitation) eliberatoare personajul nu e mai putin constient ca “levity (usuratatea) is also a perversion” iar in La Grande Bellezza , in dezmatul exceselor consumistice de a trai de parca ar fi Life’s Last Day, ni se scapa, sacadat, printre centenare gingii edentate, „La povertà non si racconta, si vive!”
Finalmente, daca tot am stirnit unda, la Eminescu se poate “ajunge” de la Jimmy Tree pomenindu-l pe Novalis care, in contextul naufragiului amoros din tematica filmului, ne lumineaza floarea albastra de liceana amintire (si prezenta, la propriu, printre finatse, simfonie alpina cu talangi, mugete (cunoscatoare de diminuendo si autoritate dirijorala…) ba si alpen Horn (bucium, hmmm…). In La Grande Bellezza, un moment de happening (actritsa in cautarea “ vibratiei”) ne reveleaza erotica (ei, da) simbolului ideologic.
Filmele şi Simbolisticăli (in)Corect, imberb oscilant pubianic
Amăgitor vag superb concoctat patchwork clişeistic filmatografic amestec senzaţii frustrări credinţe
Dacă am căuta esenţa nodurilor în stufărişul filmelor mai ales cele melancolice-poetice şi nostalgice rău, amestecînd în lentoare aburilor băilor termale romane dulce ca-ntr-o cupă de cristal mierea sau fraga dulceţurilor din cămara pierdută în timp pline de borcane borcănaşe gînduri gîndăcei păianjeni şi şoricei, minuni şi fermecătoare vrăji, nu toate vesele evident, cum am mai putea privi delectîndu-ne doar o undă de idee ce trece derulîndu-se amăgitor ca o cadînă desnuda estetizînd la moarte aproape totul, orice, filmul, pelicula, mătreaţa şi viaţa ?
Chiar în direcţia vestigiilor sărind ca dintr-un harponing pubian roşu simbolul implică înlănţuirea în pre-conceputele şi ideologizantele metehne ale oamenilor inteligenţi, cu mult prea inteligenţi a mai degusta eliberaţi de nevoial delirului logic, raţional, arătător cu degetul, metaforic şi simbolistic pînă la oboseala care sufocă chiar şi-un superb apus de soare de dincolo de coloane şi catedrale.
Dînd cu ciocanul speculaţiilor facile secerăm obsedaţi apa secată deja în viaductele rămase încă-n picioare. Doar atît să ne fi gîdilat jocul jazzistic post-hippyotic cică liber şic şi şamanartiştic ?
Priviţi fără a căuta, doar Bucuraţi-vă !
același pseudo
mi-am amintit că nu am văzut Grande Bellezza din aceleași motive ca si Dvstra., dar voi încerca din nou
si iar mă bântuie o întrebare mai veche despre filme, săli de cinema si intersecții
MULȚUMIRI celui cu nume de inger(sau sfânt?)
și mărturisește jenat că nu a văzut -încă!- la Grande Bellezza
și care, totodată, recunoaște:
că a văzut, mai mult sau mai puțin din întîmplare, articolul despre un film care încă nu se difuzează prin rețeaua obișnuită și cu o curiozitate stîrnită din/de titlu, s-a hotărît să-l caute și să-l vadă… online (sîc!);
că a zîmbit sincer și ”confortabil” citind comentariul domnului care a văzut, probabil, filmul într-o sală de cinema și împărtășind, în mare parte, cele exprimate în acele rînduri, gustînd cu plăcere ironia fină sub care surprinde esențialul filmului, dar și al textului care se vrea a a fi o cronică (sau poate mă înșel); [există în film o replică despre ironia răutăcioasă care seamănă și duce spre …. altceva, ceea ce, desigur nu este cazul aici, dar pornind de la titlu eu am căutat să găsesc acea ”îngâmfare” și nu am observat-o];
că i-au plăcut replicile și situațiile sau, după caz, felul în care personajele aleg să-și spună partea lor de poveste, atît și cum o vrea fiecare;
că s-a bucurat de reîntîlnirea cu mari actori, care într-o atmosferă specifică filmului în film, nu eclipsează jocul/ prestația celor mai tineri,
că i-a plăcut muzica și întreaga coloană sonoră, că în era 3D-ului nu l-a deranjat ”cel mai lat format de circulaţie curentă, anamorphic cinemascope”
că filmul nu e un superfilm, o superproducție, dar nu regretă cele două ore petrecute în lumea imaginată de această dată astfel de P Sorrentino;
influențele, asemănările cu filmele lui Fellini se resimt și se recunosc ușor dar ceea ce am reținut eu mai bine la începutul genericului de final a fost acel ”a Francesco Rosi” (știu!- stiluri diferite, recunosc și asta) ;
pentru că nu am văzut celălalt film amintit, nu pot să identific unde e plasat simbolul proletarilor industriali si agricoli, dar în acest film îmi este greu să cred că figura lui Marx tatuată pe un spate deformat de obezitate și scăldat în băile luxoase din Alpii elvețieni ar putea face trimitere la așa ceva;
cît despre o posibilă și îndrăzneață/curajoasă/aventuroasă ”portiță” spre Eminescu, ar trebui să luam scenariul în detaliu și per ansamblu și tot nu cred că am reuși — adică eu nu aș izbuti)
privesc afișul și îmi vin in minte două cadre din film și mă pomenesc întrebîndu-mă dacă s-a stins ”faima falnicei Veneții” ————— personal, cred că nu…
M-atzi convins sa vad filmele lui Sorrentino. Am incercat acum un an cu la Grande Bellezza dar m-am enervat repede caci Toni Servillo (nu-l mai vazusem in alt film) imi dadea impresia de batranete cocota, poate si usor scabroasa, iar „petrecerea” din film peste care am dat zapand televizorul mi-a parut o pastisa felliniana nereusita. De data asta, cum dau de film pe vreun canal TV o sa-l urmaresc ca apoi sa trec si la Giovinezza – interesant, a inceput cu Bellezza si apoi a trecut la Giovinezza, primavera di bellezza – o fi vreun sens ascuns aici? Si poate dau si de Serp i Molot in film (fascinanta statuia Verei Muhina de la Ostankino, parca eleva lui Bourdelle).
„scadere” inspre…a, conflittualita, cu scuze pentru neatentie
Se pare ca sanctiunea premiala (de catre jurii festivaliere si/ori de catre public ) devine pentru un autor (regizor de film, in spetsa) blestem. Dupa la Grande Bellezza , “superb act de magie”, musai ca Sorrentino sa scoata din joben (nari, urechi etc) iepuri mai barbati si pamblicutse mai cornute pentru a se ridica , ori macar mentine, la altitudinea de Munte Vrajit ce era asteptat a fi La Giovinezza . Pot fi de-acord ca nu ne vom imbata neaparat papilele vizuale (si auditive) cu vapori saturati de capodopera. Fie si doar caldicel, dar debordind, totusi, de teatralitate diversificata si imbibat cu suficienta (auto)deriziune, cu joc actoricesc de calitate , marcat de o placuta calofilie, cu riscul de a gasi in el mai mult motive de relaxata detasare decit de incitanta invitatie la ravasitoare contorsiuni launtrice, prefer acest Youth, “scadere” inspre minorat al regizorului italian mediocritatilor aspirind spre “top”, mediu amniotic universal al culturii cinematografice de azi. A casuna cu orice pret… “La confittualità come una rottura di coglioni”.
Si daca tot ne incurca/incearca gusturile, macar sa crestem din confruntare; propun doua intrebari -dintr-un sir nedefinit- pentru un quiz consolidant al universului sorrentinian: 1. Unde e plasat simbolul proletarilor industriali si agricoli (secera si ciocanul) intr-unul din cele doua filme amintite mai sus? 2. Cum deschidem -cu relativa usurintsa- o portitsa dinspre ultimul film al lui Sorrentino catre Eminescu (desigur, fara a face apel la Madalina Ghenea)?