SFada cu literatura. Amintiţi-vi-l pe Dan Merişca, scriitorul

  • Recomandă articolul
În 21 noiembrie 1991 murea electrocutat Dan Merişca, la numai 34 de ani. După spusele lui George Ceauşu, Sorin Antohi şi Bridget Wilkinson, care încadrează proza lui Dan Merişca în volumul Revoltă în labirint (editura Opera Magna, Iaşi, 2011), Dan Merişca a fost omul complet al generaţiei ’80 pentru science fiction-ul românesc. Pe placa memorială descoperită la intrarea Casei Tineretului din Iaşi, în urmă cu doi ani, lipseşte tocmai dimensiunea literară a prezenţei lui Dan Merişca. Rândurile de faţă se vor o reparaţie modestă. În cele 41 de proze care îi alcătuiesc volumul postum (în ediţia a II-a, de care vorbim), Dan Merişca se prezintă ca un autor complex, deschis experimentului şi divertismentului deopotrivă. Fiind un cenaclier – ca majoritatea optzeciştilor – Dan Merişca are un discurs literar clar, menit parcă declamaţiei. El contrabalansează sonoritatea frazelor sale prin lejeritatea naraţiunii: întotdeauna există un singur fir narativ şi întotdeauna acesta este încheiat. Astfel, personajele tipice ca soldatul, robotul, profesorul, studentul, monstrul, sunt surprinse în sectoare de realitate sau ajută la constituirea acestora fără a trece peste aşteptările tipice – nu există explorări în psihologia personajelor la Dan Merişca, tot aşa cum nu există greşeli psihologice. Aceste personaje se mişcă sub tema […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
object(WP_Term)#12886 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }