Sperietorul, Scrîşnitorul, Scriitorul

Ani de cîine, o carte care trebuie citită în cîteva registre: psihanalitic, mitologic, filozofic, teozofic; disecţie – făcută cu obiectivitatea medicului legist ce-şi devansează opiniile politice, şi ele tratate sarcastic – asupra violenţei de turmă, stimulate de frustrări şi ambiţii, devastatoare pentru generaţiile germane ale anilor `20 – `50. Prin analiza instinctului agresiv ce izbucneşte atunci cînd găseşte teren prielnic, eruditul, estetul avangardist, pamfletarul Günter Grass trimite, involuntar, la priza pe care terorismul actual o are şi asupra unor tineri din „lumea civilizată“. Cain – cel primitiv, ca şi cel cultivat – nu vrea să-şi simtă semnul vinovăţiei cu care l-a însemnat Dumnezeu, nici să creadă în Dumnezeu; pentru el, lumea sau infernul sînt totuna. Dar, respinsă, vina reapare intactă, sub varii înfăţişări, mai puternică decît refuzul mental. Metaforele răului vin din refuzul Divinităţii, recunoaştere cu semnul minus a Veşnicului Existent. E posibilă purificarea? Răspuns negativ. La ieşirea din prospera uzină subpămînteană, unde se fabrică „sperietori“ comandate de toate ţările lumii, metaforă sintetică a lumii-infern, e ironizată generoasa temă schilleriană: „toţi oamenii sînt fraţi“. „Acum eu şi el [călăul şi victima – n.m.] în cadă. Apa ne curăţă în profunzime. Eddi fluieră ceva nelămurit. Încerc să fluier ceva asemănător. Dar […]