CENTRELE CIVICE ALE COMUNISMULUI ROMANESC

0Catre finele anilor saizeci, ca urmare a legislatiei de schimbare a organizarii teritoriale a Romaniei, au inceput sa fie edificate in „capitalele de judet“ devenite municipia o noua forma de centre urbane. Specificul national – o utopie a economiei de bunuri simbolice – lua astfel locul, la propriu, acelei arhitecturi care, pina atunci, conferea geniu si identitate locurilor demolate. In acest sens, pietele civice si edificiile care le bordeaza au, simbolic vorbind, si un caracter memorial-funerar, celebrind o absenta – aceea a comunitatilor, a spiritului civic real –, caracter pe care prabusirea regimului comunist, in 1989, il accentueaza. Evenimentul nu este unic in arhitectura vremii. De mai bine de un deceniu aparusera, in zonele devastate de razboi ale Germaniei de pilda, „monumente civice grotesti cu piete obligatorii […] o tendinta elefantina“(J.R. Curtis). Ceea ce este unic cu adevarat este efortul de a inventa – aproape din nimic – o metafizica a „specificului national“, pe care arhitectura, pina atunci, o servea mult mai slab decit limba romana. Caracterul profund regional al arhitecturii de pe teritoriul a ceea ce azi numim Romania a fost astfel ras spre a fi inlocuit cu o fictiune a unitatii, a „puritatii etnice“ si a taranismului monumental. […]