GUILLEBAUD SI RIFFATERRE: DOUA FIGURI EMBLEMATICE

Nascut la Alger, in 1944, Jean-Claude Guillebaud face studii de drept si de criminologie in Franta, consacrindu-se, ulterior, jurnalismului si scrierii. Din 1965 devine mare reporter pentru cotidianul Sud-Ouest, unde va fi, din 1986, editorialist permanent. in 1972 intra in redactia ziarului Le Monde, ca reporter de razboi, aflat pe fronturile din Vietnam, Iran, Etiopia, Israel, Liban, iar, din 1989, la revista Le Nouvel Observateur. Jurnalist prolific, va deveni presedintele asociatiei „Reporters sans frontières“. Primeste, in 1972, premiul Albert Londres, distinctie acordata unui jurnalist francofon care „are curajul sa lupte impotriva unei ordini sociale ale carei idei sint aberante sau egoiste“. Guillebaud incepe totodata o serie lunga de calatorii, mai cu seama in Africa si in Asia, prin acele tari care avusesera odinioara Franta drept centru. Cauta sa inteleaga constringerile politice, continuitatile istorice, mutatiile sociale, ajungind sa construiasca, pe linga povestirile de calatorie, o opera de eseist si ducind mai departe ceea ce incepusera maestrii sai, Jacques Ellul, Edgar Morin, René Girard. Devine, intre timp, director literar la Editura Seuil. Guillebaud a publicat peste douazeci de carti, intre care Tirania placerii (La Tyranie du plaisir), distinsa, in 1998, cu premiul Renaudot pentru eseu; Principiul de umanitate (Le Principe d’humanité), care […]