In fata oglinzii

Nu cu multi ani in urma, Corina Ciocarlie a debutat cu un volum de critica foarte bun, intitulat Femei in fata oglinzii. Aceeasi oglinda, impreuna cu altele, e omniprezenta in opera tatalui, a lui Livius Ciocarlie. in Batrinete si moarte in mileniul trei, de pilda, in pragul de cumpana al unei lecturi „lamuritoare“ despre „subiectul“ intregului volum (arta de a-ti purta senectutea cu umor, dind si o mica tifla mortii, daca se mai poate…), ea e numita chiar „altar“ al casei, punct de referinta, prin fata careia treci nu pentru a te regasi, ci ca sa te multiplici: „Dupa Jaspers, daca ma lipsesc de Dumnezeu, ma divinizez pe mine – fiindca nevoie de autoritate si certitudine am. Ma opresc o clipa ca sa rid. Ma divinizez pe mine! Al naibii ce se potriveste! Ma duc indata la altar, adica la oglinda, sa ma inchin“. Sa urmarim cu atentie motivul pentru care autorul trece prin fata „altarului“ din incinta casei: nu pentru a se recunoaste pur si simplu – asa cum procedeaza cei mai multi, unii mai narcisiaci decit ceilalti –, ci pentru a se reflecta intr-o identitate straina siesi, pentru a se prelungi intr-o alteritate. Un termen pe care Livius […]