Dansul ca reflectie sociala

„Artistul produce in primul rind relatii intre oameni si lume“, spune criticul Nicolas Bourriaud, intr-o carte despre „estetica relationala“; modernitatea si-a depasit stadiul idealist, al utopiei schimbarii unui mers sui al lumii, ce-i ramine acum de facut artistului postmodern e sa se aseze la masa cu viata cotidiana (nu e neaparat o metafora, un numar considerabil de initiative artistice, din anii ’70 incoace, are de-a face cu ritualurile luarii mesei) si sa-ncerce sa croseteze modele de relatii umane, incercind sa recupereze ochiurile scapate. Vechiul model universalist s-a dovedit a fi fost desenat pentru o plapuma mult prea mare… Criticul de dans Franz Anton Cramer (care sustine, pe 2, 3 si 4 noiembrie, un atelier de analiza la Centrul National al Dansului Bucuresti) vorbeste, si el, despre doua paradigme de „lectura“, aplicate, insa, coregrafiei contemporane: una apartinind „culturii inalte“, care vede in dans o forma universal accesibila de expresie artistica, o practica umanista pe deasupra natiunilor, societatilor, politicii si ideologiilor (cu totii avem corpuri, cu totii putem „citi“ corpuri, ele vorbesc despre un etern uman), si o alta (la care se afiliaza mai ales practicienii dansului, spune Cramer, dar care, cred eu, e valabila in orice context „nonlogocentric“, care nu „citeste“ […]