Fragment din romanul in curs de aparitie la Editura Art

Ea imi cuprinde talia cu bratele si, fara sa ne clintim, urmarim jocul flacarilor, care va deveni al nostru, in curind. Ziua de miine e departe, dincolo de acest jaratic si de focul acesta care nu trebuie sa se stinga, nu trebuie sa-si potoleasca vilvataia, caci imi incalzeste inima si oasele inghetate de frigul anilor, de singuratate si de prostiile mele nejustificate si atit de incarcate de ghinion, ca arsicele tigancilor. Sa privim focul si sa faurim din zumzetul acesta intim un scut impotriva a ceea ce se va sfirsi. Nu vreau sa se istoveasca momentul de-acum, inlantuirea asta nu trebuie sa aiba sfirsit, vreau sa-mi recapat, in fine, impreuna cu aceasta femeie, linistea si sa uit si sa nu mai pronunt nicicind numele lui Eulalio, temnicerul falsei mele nenorociri. Femeie, salveaza-ma, caci niciodata Dumnezeu n-a avut mila de prabusirile mele, intrucit n-a fost mai mult de-o ureche surda, ascunsa dupa biserici. intind un brat, apuc un scaunel si ma asez cu Blanca pe genunchi, bratele ei inlantuindu-mi gitul, bratele mele cuprinzind-o, stringind-o cu furie si duiosie, fara macar s-o ating cu buzele, doar cu parul – dar nu-i vina mea – si in fata acestui foc ce ne mistuie […]